Academica este din nou lider, iar Petrolul a revenit pe podium după un „set”...
Prima intermediară a sezonului a debutat marţi cu două victorii categorice obţinute pe teren propriu de Academica Clinceni şi FC Petrolul Ploieşti. În primul...
Casetele de meci ale etapei cu numărul 10 din eşalonul secund, ediţia 2018-2019
De la începutul anului 2016, după fiecare etapă de campionat, în secţiunea dedicată acestei competiţii organizate de Federaţia Română de Fotbal, veţi găsi casetele...
„U” Cluj, primul pas greşit pe Cluj Arena: doar egal cu Daco-Getica
Meciul dintre Universitatea Cluj şi Daco-Getica Bucureşti, disputat duminică, a fost ultimul al etapei a zecea din Liga 2 Casa Pariurilor, încheindu-se la egalitate,...
Liderul şi CS Mioveni au salvat onoarea oaspeţilor, care au bifat doar un egal...
Sâmbătă s-au disputat şase partide din cadrul etapei cu numărul 10, finalul rundei fiind programat duminică de la ora 12:00, când U Cluj va...
În penultimul minut, UTA a dat lovitura la Târgu Jiu, iar Clinceniul a revenit...
Două au fost partidele care s-au disputat vineri în cadrul etapei cu numărul 10, după ce joi a avut loc prologul, cu derby-ul Fotbal...
Neînvinsă „acasă”, Fotbal Club Argeş a urcat pe doi după derby-ul cu Petrolul
Runda a zecea a eşalonului secund a programat primul meci încă de joi, la Piteşti, acolo unde s-au duelat două dintre echipele cu pretenţii...
Casetele de meci ale etapei cu numărul 9 din eşalonul secund, ediţia 2018-2019
De la începutul anului 2016, după fiecare etapă de campionat, în secţiunea dedicată acestei competiţii organizate de Federaţia Română de Fotbal, veţi găsi casetele...
Fotbal Club Argeş şi SSC Farul, victorii fără gol primit
Ultimele două meciuri din cadrul etapei cu numărul nouă a eşalonului secund s-au disputat duminică, de la ora 11:00, la Piteşti şi Techirghiol. Gazdele...
Snagovul a câştigat derby-ul cu Academica şi i-a întrerupt invincibilitatea pe teren propriu
Capul de afiş al rundei a noua a fost derby-ul dintre ocupantele primelor două locuri la finalul etapei precedente, Sportul Snagov şi Academica Clinceni,...
Petrolul a deschis etapa cu cea mai mare victorie de la promovare şi a...
Sezonul 2018-2019 din Liga 2 Casa Pariurilor a ajuns la etapa cu numărul 9, care a debutat cu meciul dintre FC Petrolul Ploieşti şi...





















