Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Prologul rundei cu numărul 28 s-a disputat vineri seara la Târgovişte, acolo unde Chindia a primit vizita ultimei clasate, Dacia Unirea Brăila. Oaspeţii au rezistat cu brio mai bine de o repriză, intrând la pauză la egalitate, scor 0-0.

Reduta brăileană a capitulat în minutul 52, atunci când Cherchez a bătut un corner direct la Liviu Mihai, aflat pe linia de 16 metri, acesta a preluat pe piept şi apoi a înălţat mingea în marginea careului mic, de unde Leca a îndeplinit o formalitate cu o lovitură de cap. Din acest moment, lucrurile s-au simplificat pentru gazde, care au mai punctat de două ori în mai puţin de zece minute.

Daniel Florea (56) a trimis în bara laterală, mingea i-a revenit şi a trimis-o sub transversală. Acelaşi jucător a obţinut un penalty, pe care l-a transformat căpitanul Cherchez (foto) (61), închizând tabela la 3-0. În urma acestui rezultat, Chindia a urcat pe locul 2, la doar un punct în spatele liderului Academica Clinceni.

Etapa a 28-a va aduce în centrul atenţiei derby-ul dintre Academica Clinceni şi Sportul Snagov, primele două clasate la finalul rundei anterioare, partida fiind programată a se disputa duminică, pe terenului Sportului.

Iată programul etapei a XXVIII-a:

05.04.2019, ora 17:00
AFC Chindia Târgovişte – ACS Dacia Unirea Brăila 3-0 (0-0)

Mihai Leca (52), Daniel Florea (56), Cristian Cherchez (61 – pen.)

06.04.2019, ora 11:00
CS Luceafărul Oradea – Fotbal Club Argeş
ACS Energeticianul – ASSCS Farul Constanţa
FC Metaloglobus Bucureşti – AFC Ripensia Timișoara
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – ACS Poli Timişoara
CS Baloteşti – AFC UTA Arad

06.04.2019, ora 17:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – ASC Daco-Getica Bucureşti

06.04.2019, ora 19:30
AS FC Universitatea Cluj – CS Mioveni

07.04.2019, ora 12:30
CS Sportul Snagov SA – ACS FC Academica Clinceni

07.04.2019, ora 15:00
CS Aerostar Bacău – FC Petrolul Ploieşti