Comuna Ulmeni se află la a doua calificare la turneul final al Cupei Satelor și vine la Sărata Monteoru cu un obiectiv clar: un loc pe podium!

La ediția din 2022, de la Gura Râului, comuna Ulmeni s-a clasat pe locul 7 în clasamentul final. Cu toate acestea, impactul participării la turneul final este unul măsurabil, după cum ne povestește chiar primarul comunei Ulmeni, Dragnoi Narcis Niculae: Astăzi, din acea echipă prezentă la Cupa Satelor, avem 4-5 jucatori selecționați la echipa județului și unul ales la selecționata regională.” 

Reprezentanta județului Călărași a obținut biletul la turneul final după un meci disputat cu comuna Băneasa (Giurgiu), încheiat 6-3 în favoarea echipei din Ulmeni.

Ce înseamnă competiția Cupa Satelor pentru comunitatea dumneavoastră?
Cupa Satelor reprezintă cea mai de importantă competiție la care a participat comuna noastră până acum! Ne dă o satisfacție mare acest lucru, mai cu seamă că participarea noastră este pentru a doua oară în ultimii 3 ani.

Spuneți-ne care sunt câteva dintre/principalele calități ale jucătorilor dumneavoastră, ale echipei?
Avem jucători talentați, care dau totul pe teren! Avem jucători care dezvoltă un joc în viteză cu regim de forță, însă atuurile noastre rămân dăruirea, unitatea grupului și plăcerea de a juca fotbal!

Cum s-a sărbătorit calificarea la turneul final în comunitatea din care faceți parte?
Sărbătoarea calificării a fost una foarte frumoasă, toți cei care au participat la meci, elevi dar și alți copii ai satului, au scandat în grup “CAMPIONII SUNTEM NOI”!

Ce obiectiv aveți pentru turneul final?
Obiectivul nostru este îndrăzneț de data aceasta: vrem un loc pe podium! Avem calitatea necesară pentru a realiza acest obiectiv, însă îmi doresc mai mult curaj, mai multă încredere de la copiii noștri. Au atâtea calități, ar trebui să îndrăznească mai mult!

Cum ajută o astfel de competiție, Cupa Satelor, la dezvoltarea fotbalului din țara noastră?
Această competiție ajută foarte mult în dezvoltarea fotbalului la sate și chiar la nivel național la această categorie de vârstă U13. FRF oferă copiilor de la sate o oportunitate foarte mare de care ar trebui să profite!

Ce impact a avut asupra copiilor și a comunității calificarea la fazele finale ale Cupei Satelor?
Faptul ca am fost prezenți în trecut la Cupa Satelor a avut un impact deosebit asupra copiilor. Astăzi, din acea echipă prezentă la Cupa Satelor, avem 4-5 jucatori selecționați la echipa județului și unul ales la selecționata regională.

Turneul final al Cupei Satelor, ediția 2023-2024, se va disputa, în perioada 9-12 mai, la Sărata Monteoru, județul Buzău. Competiția națională U13, aflată la a patra ediție, este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.

Echipele calificate la turneul final sunt: UAT Miroslava (Iași), UAT Cumpăna (Constanța), UAT Ulmeni (Călărași), UAT Târgșoru Vechi (Prahova), UAT Șelimbăr (Sibiu)UAT Mârșani (Dolj)UAT Dumbrăvița (Timiș)UAT Monor (Bistrița-Năsăud).

Finalele vor putea fi urmărite în direct pe pagina de Facebook Împreună Suntem Fotbal.