Alături de CS United, la Memorialul „Nicolae Rainea” au fost invitate echipele Imperial WET Miercurea Ciuc, nou-promovată pe prima scenă a futsalului românesc, Dunărea Călărași și CSMS Iași.

Iată programul competiției:
Vineri, 17 august

17.30 | Dunărea 2005 Călărași – CSM Politehnica Iași

19.30 | CS United Galați – Imperial Wet Miercurea Ciuc

Sâmbătă, 18 august

09.30 | Finala mică

11.30 | Finala mare

Dacă la sfârșitul unei partide scorul va fi egal, se va trece la executarea loviturilor de departajare.

Memorialul „Nicolae Rainea” va consemna totodată debutul pe banca tehnică a echipei CS United Galați a antrenorului Cosmin Gherman, venit în această vară de la City’US Târgu Mureș.

David Asandei, directorul tehnic al grupării gălățene, spune că organizarea Memorialului „Nicolae Rainea” reprezintă un omagiu adus unuia dintre cei mai mari arbitri din istoria fotbalului românesc. „Nicolae Rainea a fost lângă clubul United Galați încă de la înființare, acum aproape un deceniu și jumătate. Putem spune că Nicolae Rainea a ajutat încă de la construirea fundației acestui club. Din funcția de consilier local ne-a ajutat în permanență. Stăteam adesea alături de dânsul și compuneam cereri către autoritățile locale, pentru a fi sprijiniți. Nu putem uita asta”, a declarat, pentru www.frf.ro, David Asandei, directorul-tehnic al vicecampioanei României.

”Gherman are tot sprijinul meu pentru a face performanță la Galați”

După ce a dus echipa în finala Ligii I sezonul trecut, acolo unde gălățenii au pierdut dramatic în jocul decisiv al duelului cu Autobergamo Deva, David Asandei i-a lăsat locul pe banca trehnică unui fost elev, Cosmin Gherman, ultima oară antrenor la City’US Târgu Mureș. „E un nou început. Îmi voi oferi tot sprijinul pentru ca United să meargă mai departe. Cosmin Gherman mi-a fost elev, aici, la Galați, într-un moment greu al carierei sale. Voia să se lase, dar l-am determinat să continue la United. A avut un sezon excelent, încununat cu o evoluție de excepție la Campionatul European, acolo unde a fost cel mai bun dintre tricolori! Sunt alături de el și acum. Are tot sprijinul meu în dorința sa de a face performanță cu United”, a mai spus David Asandei.

Prezent la trei Campionate Mondiale

Născut pe 19 noiembrie 1933 la Brăila, Nicolae Rainea e considerat el mai bun arbitru român din toate timpurile. Rainea a fost prezent la trei Campionate Mondiale (1974, 1978, 1982), trecându-și de asemenea în „CV” finala Campionatului European din 1980, finala Cupei campionilor din 1983, manșa secundă a Supercupei Europei din 1978 și pe cea a finalei Cupei UEFA din același an.
În martie 2008, Nicolae Rainea a fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer.