FRF TV

FRF A ÎNCHEIAT AMIABIL LITIGIUL CU TVR

Astfel, ca urmare a înțelegerii, FRF și-a retras acțiunea inițiată la Tribunalul București cu privire la această chestiune.   Dorim să reamintim că Federația Română de...

PROGRAMUL ACȚIUNII DE SELECȚIE DE LA SEVILLA

La trialul organizat la Sevilla, la complexul sportiv Ciudad Deportiva Ramón Cisneros Palacios, sunt așteptați tinerii jucători români din Spania și Portugalia cu vârsta...

ALEXANDRU DEACONU ŞI KYROS VASSARAS AU FOST DELEGAŢI CA OBSERVATORI ÎN CUPELE EUROPENE

Kyros Vassaras a fost desemnat ca observator de arbitri la prima manşă a duelului dintre AS Roma şi Real Madrid, din cadrul optimilor Ligii...

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL, EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Scopul seminarului este familiarizarea reprezentanților federațiilor naționale afiliate cu noua schemă de finanțare, precum și diseminarea de exemple de bune practici în domeniul responsabilității...

FUTSAL: LIDERUL A PIERDUT LA SFÂNTU GHEORGHE, CHIAJNA A BIFAT PRIMUL SUCCES AL SEZONULUI

Ocupanta locului 5, Spicom, a reuşit să învingă pe Autobergamo la limită, scor 2-1 (foto principal), prin golurile marcate de Mihály (3 - lovitura...

TRANSFERURILE IERNII: A MAI RĂMAS DOAR O SĂPTÂMÂNĂ PÂNĂ LA ÎNCHIDEREA PERIOADEI OFICIALE

A treia săptămână a perioadei de transferuri a consemnat 48 de mutări, cele mai multe, zece la număr, fiind trecute în dreptul echipei SCM...

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL ÎMPLINEȘTE 86 DE ANI

Asociația Societăților Sportive din România, primul organism de guvernare a fotbalului românesc, s-a înființat în 1909, activitatea fiind continuată apoi de Asociația Cluburilor de...

Strategia FRF de combatere a discriminării prin fotbal

Având în vedere rolul important al fenomenului fotbalistic în societatea contemporană, de atractivitatea acestuia pentru categorii diverse de practicanți și spectatori și de rolul...

”TRICOLOR11” TIMIŞOARA ŞI-A ÎNCEPUT AMICALELE CU O DUBLĂ VICTORIE

Staff-ul tehnic al ”Tricolor11” Timişoara a optat pentru două partide cu echipa juniorilor republicani ai LPS Banatul, durata reprizelor fiind de doar 30 de...

PRIMUL MODUL PENTRU OBŢINEREA LICENŢEI B UEFA A AJUNS LA FINAL

Luni şi marţi, cursurile s-au desfăşurat la hotelul DoubleTree by Hilton din Bucureşti, iar de miercuri şi până vineri locaţia în care s-au predat...

Ultimele Știri