După ce Federația Română de Fotbal s-a adresat FIFA pentru confirmarea jucătorilor eligibili la Jocurile Olimpice Tokyo, forul de la Zurich a anunțat aseară că, deși competiția se va desfășura în 2021, pot fi prezenți jucătorii care au obținut calificarea.

Pe 27 martie, FRF s-a adresat FIFA cu privire la situația jucătorilor cu drept de joc la Jocurile Olimpice ediția Tokyo, solicitând confirmarea dreptului de participare pentru fotbaliștii născuți în anul 1997, chiar dacă aceștia nu se vor mai încadra la anul în categoria U23, ca efect al amânării competiției.

FIFA a confirmat propunerea FRF printr-un comunicat emis în urma ședinței grupului de lucru dedicat impactului pandemiei COVID-19: “Am decis să păstrăm criteriile de eligibilitate originale, mai exact vor avea drept de joc fotbaliștii născuți începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă”.

Ieri, 3 aprilie, Aleksander Ceferin, președintele UEFA, printr-o scrisoare adresată președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunțase că susține demersul FRF la FIFA.

CITEȘTE ȘI:

UEFA susține poziția FRF: “Fotbaliștii care au obținut calificarea trebuie să fie eligibili pentru turneul final al Jocurilor Olimpice”

FRF s-a adresat FIFA pentru confirmarea jucătorilor eligibili la Jocurile Olimpice Tokyo

Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în 2021

Povestea calificării la Jocurile Olimpice