Situată la o altitudine de 750 de metri, în partea de nord-est a Depresiunii Gheorgheni, la poalele munților vulcanici ai Gurghiului, comuna Remetea este una dintre cele mai mari și mai frumoase localități ale județului Harghita.

Renumită pentru reperele sale istorice și turistice, pentru moara de apă de la Sineu sau pentru fanfara sa, Remetea a devenit cunoscută în ultimii ani și datorită echipei de futsal, aflată la al treilea sezon de Liga a II-a. Echipa a luat numele uneia dintre culmile Gurghiului de Nord, Kereszthegy, în traducere Vârful Crucii (1.517 metri).

Kereszthegy Remetea este la al treilea an în Liga 2. A încheiat sezonul regular pe primul loc în Seria a II-a, la egalitate cu mult mai experimentata KSE Târgu Secuiesc, devansând echipe precum West Deva, Korondy Junior 2017 Corund, AS Inter Gheorgheni și CSM Târgu Mureș. Gruparea harghiteană a început foarte bine play-off-ul, un succes la Piatra Neamț, 7-3, un altul la Deva, 6-4 cu ACS West, și o remiză acasă, 4-4 cu fosta prim-divizionară Poli Iași. Au urmat însă două eșecuri, 1-9 la Târgu Secuiesc și 4-5 pe teren propriu în fața echipei Luceafărul Buzău.

„Din lideri, am ajuns pe locul patru. Apoi totul s-a oprit… Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar trebuie să rămânem optimiști, să ducem mai departe ceea ce am început acum câțiva ani, mai ales că avem oameni inimoși alături de noi”, spune Pál Nándor, 47 de ani, președintele echipei Kereszthegy Remetea.

„Cupa Vârstelor, Cupa Străzilor, Cupa Numelor”

– Domnule Pál Nándor, de când se joacă futsal la Remetea?
– Sunt ani buni. În actuala organizare suntem din 2012. În primii ani am jucat sporadic și doar de plăcere, la întâlnirile cu prietenii. Apoi, trei ani mai târziu, ne-am înscris în Campionatul Județean, care însemna de fapt o competiție ce dura un week-end, două zile! Primul sezon de Liga a II-a a fost 2017-2018. Am avut curaj pentru că ne-am găsit câțiva sponsori, firme, oameni de afaceri de la noi din comună.

– Spuneați că ați început sporadic și doar de plăcere.
– Sunt zece ani de când mă ocup de fel de fel de competiții la sala din comuna noastră. Organizăm Cupa Vârstelor, la care sunt invitate să participe echipe cu jucători de la 10 ani la peste 60 de ani! Avem Cupa Străzilor, cu zece echipe. Asta nu înseamnă că avem doar zece străzi în comună! Remetea e împărțită în zece, fiecare zonă participând cu echipa sa. Organizăm și Cupa Numelui! Se alcătuiesc echipe din jucători care au același nume. Cum în Remetea jumătate din oameni poartă numele de Balás și Portik, e clar la cine au ajuns cele mai multe trofee! Echipa Balás a cucerit șase trofee din zece!

– Echipa Pál?!
– Suntem mai puțini cu numele de Pál! Ne putem lăuda însă cu un loc trei. Competițiile organizate de noi au loc iarna, atunci când cei mai mulți dintre cei care lucrează se întorc acasă. În Remetea sunt foarte mulți oameni care lucrează în construcții peste tot în țară. Iarna și-o petrec însă la casele lor și atunci organizăm totul. În acest an nu am mai apucat să ținem Cupa Vârstelor. Era programată la mijlocul lunii martie, dar a venit pandemia de coronavirus.

„Nu era chiar rău pentru primul an”

– Fotbalul, fratele mai mare al futsalului, nu era o necunoscută pentru dumneavoastră.
– Nu. Am jucat și eu fotbal, dar, ca aproape toți copiii din județul Harghita, am început cu hocheiul pe gheață. El a fost pe primul plan. Fiind aproape de Gheorgheni, mergeam acolo și jucam. Am evoluat până în clasa a IX-a, perioadă în care am cucerit două titluri naționale. Remetea a dat câțiva jucători de hochei foarte talentați, care au jucat sau încă mai joacă la Galați, la Steaua, dar și la alte echipe. Revenind la fotbal, am jucat până la 20 de ani, aici, la noi.

– Cum a fost primul sezon în Liga a II-a pentru Kereszthegy Remetea?
– Am început foarte greu sezonul. Nu reușeam să câștigăm. Am apelat la doi jucători de la Miercurea Ciuc, organizarea jocului în primul sezon i-a aparținut lui Gabriel Doltea, care mai conducea uneori și în ultima vreme antrenamentele echipei. Gabriel Doltea e din Toplița, dar a jucat fotbal în Divizia A la FCM Bacău. A mai evoluat și la Minerul Bălan, la noi în județ. Am încheiat acel prim sezon pe locul 9 din 12 echipe. Nu era chiar rău pentru primul an. Al doilea a fost aproape identic! Început greu, dar, cu ajutor de la Miercurea Ciuc, am încheiat cu bine.

Transmisiuni live de la Remetea

– Actualul sezon a fost altfel?
– Am reușit să ne calificăm în play-off, am început bine, dar apoi am pierdut două meciuri. Așa ne-a prins această vacanță forțată. Avem în echipă câțiva jucători care au reușit promovarea cu Imperial WET Miercurea Ciuc în Liga I în urmă cu aproape trei ani, jucători cu experiență: Dobri Norbert, Szőcs László, Sándor Levente, Bálint Péter.

– Oamenii din Remetea vin la meciurile echipei?
– Să știți că vin. Acum depinde și de adversarul pe care îl întâlnim, dar avem peste 100 de spectatori la fiecare meci. Sala în care jucăm are 150 de locuri și e pusă la dispoziție de Primărie. La meciurile cu cei de la Gheorgheni, principalii noștri rivali, e o atmosferă extraordinară. Ultima echipă cu nume care ne-a vizitat a fost Informatica Timișoara, în februarie anul acesta, când am jucat în optimile de finală ale Cupei României. Am pierdut însă cu 2-5. Să știți că anul trecut am transmis două meciuri pe Facebook!

– Ce obiective aveți?
– Tocmai ce ne venise alături un sponsor nou și ne făceam calcule pentru viitor. Din păcate, totul s-a oprit. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar trebuie să rămânem optimiști, să ducem mai departe ceea ce am început acum câțiva ani, mai ales că avem oameni inimoși alături de noi.

INTERVIU REALIZAT DE ADI DOBRE