În această săptămână, Federația din Irlanda a desfășurat o sesiune de activități în cadrul proiectului Football Chance, pe stadionul Irishtown: 30 de ore în total, peste 90 de adolescenți participanți împreună cu antrenorii.
Una dintre participante, Abbie Larkin, are 16 ani și în această săptămână a jucat în naționala de senioare a Irlandei. Ea face parte din program încă din ianuarie 2021, iar parcursul ei a fost remarcat de formatori, ea fiind și un model excelent pentru celelalte participante.
Întreg procesul de construire a spiritului de echipă a fost unul de impact, unii dintre participanți au ales să finalizeze și cursurile de formatori, iar acum se oferă voluntari pentru organizarea activităților din proiect în școli și în comunitățile lor.
Unele dintre participante au fost îndrumate spre o echipă locală de fotbal, ceea ce a dus la creșterea numărului de componente, reușind astfel să formeze un grup suficient de numeros încât să le permită să continue parcursul în competiție.
Echipa de proiect irlandeză a folosit, de asemenea, programul pentru a dezvolta împreună cu Google un proiect de mentoring pentru tineri care va implica utilizarea Football Chance, cursurilor educaționate furnizate de federație și programul Google ”IAMREMARKABLE” pentru a dezvolta lideri în rândul comunităților.