FRF TV

Acreditări pentru plecarea echipei naționale a României la Euro 2016

Jurnaliștii care doresc să asiste la plecarea tricolorilor în Franța sunt rugați să se acrediteze la biroul de presă al Aeroportului Internațional “Henri Coandă”....

Vineri, 3 iunie, conferință de presă la Casa Fotbalului

Reprezentanții UNTOLD Festival și ai Federației Române de Fotbal vor susține vineri, 3 iunie, de la ora 13.00, o conferință de presă în cadrul...

În atenția echipelor campioane zonale Juniori D (2003)

Ședința tehnică pentru stabilirea localităților de desfășurare și a ordinii jocurilor din cadrul etapei semifinale va avea loc în ziua de...

Şapte zile pline cu meciuri europene pentru arbitrajul românesc

De azi şi până pe 6 iunie, mai mulţi arbitri români au fost delegaţi la partide oficiale şi amicale de pe teritoriul Europei. Lista...

Lista acreditărilor pentru meciul România – Georgia

Marți, 31 mai, s-a încheiat procesul de acreditare pentru ultimul meci al tricolorilor înaintea turneului final din Franța. Vineri, 3 iunie, pe Arena Națională, cu...

Decizia TAS cu privire la situaţia clubului S.C. Dinamo 1948 S.A.

Luni 30 mai 2016, pe adresa Federaţiei Române de Fotbal a sosit răspunsul Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) în dosarul CAS 2016/A/4577 S.C. Dinamo 1948...

Comunicat cu privire la soluționarea cererilor de acordare a licenței de Liga I, pentru...

Procesul de licențiere a cluburilor, care au solicitat licența de participare la campionatul național Liga I, s-a încheiat pe plan național, la data de...

Meci diplomatic de fotbal România-Franţa la CUPA MAE 2016

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 28 mai – 5 iunie 2016, cea de a XIV-a ediție a “Cupei MAE’’. De-a lungul a...

Suspendări între două luni și doi ani pentru antrenorii și 14 jucători ai Gloriei...

Miercuri, 25 mai, Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a dat decizia în dosarul 23/CD/2015, privind clubul FC Gloria Buzău....

În atenția echipelor campioane de județ Juniori E (2005)

Ședința tehnică pentru stabilirea localităților de desfășurare și a ordinii jocurilor din cadrul etapei semifinale va avea loc în ziua de marţi, 31...

Ultimele Știri