FOTO: Razvan Pasarica / SPORT PICTURES

La meciul disputat aseară, România – Andorra, 4-0, au fost prezenți 21.723 de spectatori, copii cu vârsta mai mică de 14 ani și însoțitorii acestora.

Echipa națională a României și Federația Română de Fotbal le mulțumesc acestora pentru comportamentul exemplar și pentru atmosfera pe care au creat-o pe Arena Națională! Susținerea lor a fost simțită din plin de tricolori. Mulțumirile merg și către insituțiile care au organizat venirea la stadion, dar și pentru cooperarea la accesul în stadion, către cei ce i-au însoțit și către părinții care le-au permis acestora să asiste la meci la o oră târzie, oră ce nu a putut fi modificată, din păcate, deși s-a încercat acest lucru.

A fost o seară minunată, în care fotbalul a demonstrat din nou că este un fenomen social, iar copiii au arătat că uneori pot fi un exemplu pentru adulți. A fost din nou seara lor pe cel mai mare stadion din țară, la fix 4 ani de la meciul România – Norvegia, 1-1, când tot galeria copiilor a populat tribunele celui mai mare stadion din țară.

Au aplicat pentru bilete și au fost validate 468 de școli, 186 de cluburi sau asociații sportive și 64 de grădinițe, fundații sau alte instituții cu activitate juvenilă. Pentru a veni în sprijinul acestora, FRF a obținut prelungirea programului STB până la ora 1:00, pentru liniile ce circulă în proximitatea Arenei Naționale. De asemenea, înainte de intrarea pe locurile din tribune, copii au puttut să treacă pe la punctele comerciale PENNY din interiorul stadionului, unde au primit gratuit o băutură și un snack. Nu în ultimul rând, Programul Național Cantus Mundi a antrenat tribunele, iar îndrumători muzicali profesioniști s-au implicat în coordonarea copiilor-spectatori.

Copiii, prin puritatea lor și printr-un repertoriu decent de susținere a tricolorilor, au creat aseară un model pentru iubitorii fotbalului, iar mesajul tricolorilor, afișat la ieșirea pe gazon, rămâne valabil și în viitor!