Vineri, 12 iunie, la sediul UNEFS București, a avut loc a doua întâlnire între Federația Română de Fotbal (FRF) și Forumul Decanilor Facultăților de Educație fizică și Sport din România (FDFEFSR), care are programe de studii de Licență sau Master pentru formarea de Antrenori de fotbal.
Din partea FRF au participat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, și Lucian Burchel, director al Școlii Federale de Antrenori, departament responsabil de implementarea sistemului de licențiere UEFA a antrenorilor în România.
FDFEFSR a fost reprezentat de dna. Prof. Univ. Dr. Beatrice Abălașei în calitate de Președinte și toți Decanii Facultăților de Educație fizică și Sport din România.
Întâlnirea a avut un caracter strategic, privind strânsa colaborare dintre cele două instituții. Se continuă astfel demersul început în 2020, odată cu întâlnirea desfășurată în același format la Brașov, întâlnire care s-a materializat prin decizia instituțiilor FRF și FDFEFSR de a conlucra în vederea creșterii nivelului de pregătire al studenților de la programele de studii pentru formarea antrenorilor de fotbal, condiție esențială pentru creșterea nivelului de instruire al jucătorilor de fotbal și, implicit, pentru ridicarea nivelului de calitate al echipelor și al competițiilor de fotbal organizate de FRF pe teritoriul României.
Cu această ocazie, președintele FRF a propus o lărgire a ariei de colaborare între instituțiile prezente, vizând dezvoltarea unor direcții strategice comune. Această viziune integrată pune accent pe impulsionarea cercetării științifice aplicate în fotbal, de la metode inovatoare de antrenament și pregătire fizică, până la management, marketing sportiv și medicină sportivă, și pe crearea unor programe de studiu avansat (masterat și doctorat) dedicate acestui domeniu. În acest sens, FRF își manifestă disponibilitatea de a oferi cadrelor didactice și formatorilor de antrenori acces la baza de date a echipelor naționale, pentru o mai bună fundamentare a studiilor.
Totodată, parteneriatul urmărește realizarea de proiecte naționale și internaționale ambițioase, valorificând expertiza FRF în atragerea de fonduri europene și finanțări nerambursabile. Aceste resurse ar urma să susțină dezvoltarea infrastructurii, cercetarea fundamentală, organizarea de evenimente, diseminarea valorilor sportive în societate, precum și crearea unor oferte educaționale solide, axate pe pregătirea profesională duală și recalificarea celor implicați în sport.
Pentru a asigura o vizibilitate sporită a acestor inițiative, se are în vedere lansarea publicației Football Observatory, menită să promoveze lucrările cadrelor universitare într-un format accesibil întregii comunități fotbalistice. În egală măsură, colaborarea va facilita accesul FRF la rezultatele cercetărilor academice, în timp ce federația va sprijini traducerea și publicarea unor lucrări de specialitate esențiale prin Editura FRF, contribuind astfel la îmbogățirea resurselor bibliografice și la creșterea calității pregătirii în fotbalul românesc.
La rândul său, Lucian Burchel a actualizat informațiile privind activitatea Grupului de lucru constituit din reprezentanții fiecărei Facultăți EFS de la disciplina „Fotbal” și Directorul SFA, după cele trei întâlniri efectuate începând cu anul 2021.
Acesta a subliniat decizia tuturor membrilor grupului de a construi împreună cu FRF un document unic care să conțină recomandări privind structura și conținutul disciplinei ”Fotbal” atât pentru programele de studiu de Licență, cât și pentru Master pentru formarea antrenorului de fotbal.
Lucian Burchel a prezentat unul dintre cele mai importante proiecte ale FRF care a luat naștere ca urmare a colaborării strânse cu FDFEFSR, crearea celor 5 Centre Regionale de licențiere UEFA C și B, care în acest an a specializat și licențiat UEFA după cerințele Forului european al fotbalului peste 150 de antrenori și crearea celor 10 Centre Zonale pentru perfecționare în vederea reînnoirii licențelor UEFA C, B, A, în care doar în 2025-2026 au fost susținute de către FRF și FDEFSR cursuri pentru aproximativ 800 de antrenori din toată țara.
Tot cu această ocazie s-a convenit asupra intrării în Grupul de lucru a doi noi membri, responsabili ai disciplinei „Fotbal” din partea Facultății EFS a Universității Aurel Vlaicu din Arad și a Facultății EFS a Universității Ștefan cel Mare Suceava.
De asemenea, Lucian Burchel a amintit despre necesitatea de a reactualiza și semna noile Protocoale de colaborare dintre FRF și fiecare dintre Facultățile EFS prezente, atât cele pentru direcțiile de colaborare propuse de Președintele FRF cât și cele pentru continuarea activităților FRF în cele 5 Centre Regionale de licențiere UEFA B și cele 10 Centre Zonale pentru Perfecționarea antrenorilor în vederea reînnoirii cardurilor de licență UEFA C, B și A.
Din partea FDFEFSR au făcut aprecieri realiste și constructive privind activitatea viitoare a celor două instituții atât Președinta FDFEFSR, cât și Prof. Univ. Dr. Leon Gomboș (decan FEFS Cluj-Napoca), Prof. Univ. Dr. Germina Cosma (FEFS Craiova), Conf. Univ. Dr. Turcu Ioan (decan FEFS Brașov), Prof. Univ. Dr. Ionel Melenco (decan FEFS Constanța).