Regula U21 a debutat în sezonul 2016/17 al Ligii 1 iar analiza noastră urmărește parcursul tuturor tinerilor jucători de atunci până azi, pentru un lot ideal de 23 de jucători!

Au fost luați în calcul toți fotbaliștii născuți începând cu 1 ianuarie 1994 care au prins măcar 90 de minute pe teren în sezonul Ligii 1 2016/17, primul în care s-a aplicat regula jucătorului U21. Continuăm analiza noastră cu episodul III, dedicat mijlocașilor!

Descoperă AICI episodul I, dedicat portarilor, și AICI episodul II, dedicat fundașilor!

Sistemul de joc imaginat pentru lotul nostru ideal fiind 3-5-2, după portari și fundași ajungem astăzi la segmentul mijlocași din lista de 23 de jucători. Pentru această zonă am rezervat 10 locuri în lot, câte 4 pentru mijlocași centrali, 2 la mijlocași stânga și dreapta, respectiv 2 pentru mijlocași centrali-ofensivi.

Careu de valori confirmate

Pentru cei 4 fotbaliști care să acopere zona centrală avem tocmai jucătorii de bază ai naționalei de azi, plus alți doi din circuitul tricolorilor! Este vorba de Răzvan Marin și Alexandru Cicâldău, întâi de toate!

Fotbalistul de azi al lui Cagliari, cotat la 15 milioane de euro pe transfermarkt.de, era în 2016 la Viitorul, actuala Farul, și avea o cotă de doar 1,25 milioane euro. În vreme ce jucătorul lui Galatasaray îi era coechipier în Liga 1, evaluat la 150 de mii de euro față de cele 9 milioane din prezent!

Alături de Marin și Cicâldău îi propunem pe Darius Olaru, fotbalistul formației Gaz Metan Mediaș ajuns astăzi la FCSB și internațional, plus Dragoș Nedelcu, împrumutat de FCSB la Fortuna Dusseldorf, care acum 5 ani se regăsea în echipa lui Gică Hagi.

Variante de primă mână

Ceva mai în față pe terenul imaginar i-am regăsi, ca variante pentru postul de mijocaș central ofensiv, pe Olimpiu Moruțan (Galatasaray), care în 2016 juca pentru FC Botoșani, ori pe Ronaldo Deaconu, de la Gaz Metan Mediaș, evaluat azi la 1 milion de euro iar acum 5 ani, când îmbrăca tricoul Chiajnei în Liga 1, la doar 50 de mii de euro!

Pentru flancul drept mizăm pe Deian Sorescu și Mihai Căpățână, fotbaliștii de azi ai lui Dinamo, respectiv Universității Craiova, ale căror cote însumate au crescut cu peste 2 milioane de euro din vremea când, ca jucători U21 în Liga 1, îmbrăcau tricourile de la ACS Poli și FC Voluntari!

În banda stângă, Adrian Păun care a rămas toată această perioadă de timp la CFR Cluj, dar cu o cotă crescută cu aproape 1,3 milioane euro!, alături de Dorin Rotariu, internaționalul român de la Ludogoreț, aflat în 2016 în curtea lui Dinamo.

Mențiuni

O listă lungă și complexă de fotbaliști U21 în sezonul 2016/17 acoperă linia de mijloc în analiza noastră. Sunt nume deja consacrate precum stranierii Claudiu Bumba și Ovidiu Bic, jucătorii de Liga 1 de azi Ovidiu Popescu, Cristi Bărbuț, Romario Moise, Cătălin Hlistei, Răzvan Grădinaru, Ionuț Vînă ori Lorand Fulop. Apoi, fotbaliști buni din Liga 2 precum Silviu Balaure, Cristian Balgiu, Alin Manea, Marvin Schieb ori Patrick Petre.

LOTUL IDEAL U21 PRIMA EDIȚIE

Portari: Andrei Vlad, Eduard Pap, Valentin Cojocaru

Fundași: Iulian Cristea, Vladimir Screciu, Mihai Bălașa, Bogdan Țîru, Andrei Miron

Mijlocași: Răzvan Marin, Dragoș Nedelcu, Alexandru Cicâldău, Darius Olaru, Olimpiu Moruțan, Ronaldo Deaconu, Dorin Rotariu, Adrian Păun, Deian Sorescu, Mihai Căpățână.

Atacanți:

Descoperă mâine pe frf.ro episodul dedicat atacanților!