Regula U21 a debutat în sezonul 2016/17 al Ligii 1 iar analiza noastră urmărește parcursul tuturor tinerilor jucători de atunci până azi, pentru un lot ideal de 23 de jucători!

Au fost luați în calcul toți fotbaliștii născuți începând cu 1 ianuarie 1994 care au prins măcar 90 de minute pe teren în sezonul Ligii 1 2016/17, primul în care s-a aplicat regula jucătorului U21. Deschidem analiza noastră cu primul episod, dedicat portarilor!

Doi în Liga 1, în unul în străinătate

În lotul nostru ideal de 23 de jucători U21 ai primei ediții de Liga 1 în care s-a aplicat această regulă, am rezervat 3 poziții pentru portari.

Cea mai mare cotă de piață în acest moment o are Andrei Vlad (FCSB), goalkeeper care în ediția inaugurală a regulii U21 a apărat pentru Universitatea Craiova. Cota lui a explodat practic în ultimii ani, de la 50 de mii euro la 0,9 milioane, potrivit transfermarkt.de. Între timp, Vlad a devenit internațional U21 și, apoi, în circuitul echipei naționale de seniori.

Al doilea nume pe lista noastră este Eduard Pap (Botoșani), prezență constantă în poarta unei echipe care la început a fost revelație în Liga 1 iar de la sezon la sezon s-a consacrat drept una din formațiile de top. Cota lui Pap a crescut cu 70% raportat la acel sezon de debut când apăra poarta celor de la ASA Tg. Mureș.

Închidem “selecția” cu Valentin Cojocaru, legitimat azi în prima ligă din Ucraina, la Dnipro-1. Acesta a evoluat din 2016, când se afla în poarta FCSB, ajungând o prezență obișnuită la naționala U21 și chiar în circuitul primei reprezentative. A avut experiențe în fotbalul italian și în Cipru, a revenit în țară la Viitorul unde a făcut din nou meciuri bune, fiind transferat ulterior în Ucraina.

“Mențiuni”

Alți trei goalkeeperi tineri din sezonul 2016/17 au rămas la nivelul fotbalului nostru confirmând încrederea acordată. Laurențiu Brănescu, la Dinamo atunci, e azi legitimat în Liga 1 la Farul Constanța, în vreme ce pe Bogdan Moga și Laurențiu Popescu îi regăsim în prezent în eșalonul secund la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, respectiv Politehnica Iași.

LOTUL IDEAL U21 PRIMA EDIȚIE

Portari: Andrei Vlad, Eduard Pap, Valentin Cojocaru

Fundași:

Mijlocași:

Atacanți:

Descoperă mâine pe frf.ro episodul dedicat fundașilor!