Regula U21 a debutat în sezonul 2016/17 al Ligii 1 iar analiza noastră urmărește parcursul tuturor tinerilor jucători de atunci până azi, pentru un lot ideal de 23 de jucători!

Au fost luați în calcul toți fotbaliștii născuți începând cu 1 ianuarie 1994 care au prins măcar 90 de minute pe teren în sezonul Ligii 1 2016/17, primul în care s-a aplicat regula jucătorului U21. Continuăm analiza noastră cu episodul II, dedicat fundașilor!

Duo FCSB plus un tricolor stranier…

Ne-am imaginat un sistem 3-5-2 în care ar juca echipa provenită din lotul nostru ideal de 23, așadar la categoria fundași am alocat 6 locuri pentru fotbaliști cu profil defensiv care s-ar adapta sistemului, proveniți așadar din fundași centrali.

Deschidem lista cu doi jucători ai FCSB de azi, Iulian Cristea și Andrei Miron, care acum 5 ani intrau în categoria U21 la nivel de Liga 1 pentru Gaz Metan Mediaș, respectiv FC Botoșani. Cota de piață s-a dublat pentru Miron, respectiv triplat pentru Cristea, potrivit transfermarkt, iar al doilea devenit și un jucător din circuitul naționalei României!

Alături de ei, tricolorul Ionuț Nedelcearu, dinamovist în 2016/17, ulterior fotbalist în Rusia și Grecia, iar astăzi legitimat la Crotone în Serie B. Un fundaș care deja s-a consacrat aproape, semifinalist cu România U21 la EURO 2019 și om de bază la prima reprezentativă.

…și duo Craiova cu alt tricolor stranier!

Fără a fi cu nimic mai prejos decât primele trei opțiuni, avem în lot și alți trei fundași interesanți. Începem cu duo de la Craiova de azi, adică Vladimir Screciu și Mihai Bălașa. Primul, după transferul în Belgia afectat de accidentări, redevine un fotbalist important inclusiv pentru loturile naționale, în vreme ce Bălașa e unul din cei mai buni fundași ai Ligii 1 din ultimele sezoane, cu prezențe și la naționala de seniori.

Închidem categoria cu Bogdan Țîru, stranier din circuitul naționalei care evoluează constant în prima ligă poloneză pentru Jagiellonia, a cărui cotă de piață se află tot în creștere comparativ cu 2016, deși nu la nivelul celei pe care o are Screciu.

Mențiuni

Sunt mulți alți fundași care au confirmat și îi regăsim în prezent la nivelul Ligii 1 după ce acum 5 ani erau fotbaliști U21 în primul nostru eșalon. E vorba de jucători precum Pițian (Argeș), Panțîru (FCSB), Dobrosavlevici (Farul), Horj (Gaz Metan), Corbu (Chindia) sau Filip (Dinamo), Achim (Voluntari).

Opțiunile noastre s-au bazat în principal pe criteriul prezențelor la nivelul echipelor naționale în intervalul de timp scurs din 2016 până azi, alături de forma actuală și postul de bază (fundaș central, în sistemul nostru).

Descoperă AICI episodul I, dedicat portarilor!

LOTUL IDEAL U21 PRIMA EDIȚIE

Portari: Andrei Vlad, Eduard Pap, Valentin Cojocaru

Fundași: Iulian Cristea, Vladimir Screciu, Mihai Bălașa, Bogdan Țîru, Andrei Miron

Mijlocași:

Atacanți:

Descoperă mâine pe frf.ro episodul dedicat mijlocașilor!