Liga 1 Feminin programează în acest weekend meciurile etapei 3 din  play-off. Va fi un nou duel de la distanță între liderul Politehnica Timișoara și campioana Universitatea Cluj, locul secund în clasament, la trei puncte în spatele grupării bănățene.

Derby-ul Banatului

Startul rundei se va da sâmbătă, 25 martie, la Comloșu Mare, acolo unde se va disputa derby-ul Banatului, confruntarea dintre ACS Banat Girls și Politehnica Timișoara.

Formația oaspete pornește ca favorită în duelul cu Banat Girls, dar confruntarea nu va fi una ușoară pentru echipa lui Mirel Albon. Cele două formații s-au întâlnit în sezonul regular pe terenul Politehnicii, în etapa a 7-a. Poli s-a impus atunci cu scorul de 2-0.

Banat Girls a debutat cu dreptul în play-off, 2-1 pe teren propriu cu Vasas, dar a pierdut în runda următoare, în deplasare, în fața formației Carmen București, scor 0-2.

Politehnica Timișoara și-a continuat în play-off seria fără greșeală din sezonul regular. Poli vine după două victorii în primele două etape, 3-2 în deplasare cu CS Carmen București și 2-0 acasă cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc. Elevele lui Mirel Albon nu vor să facă niciun pas greșit. Un succes sâmbătă ar face ca Poli să se distanțeze, cel puțin pentru 24 de ore, la șase puncte față de Universitatea Cluj.

Anda Jivan, jucătoarea liderului Politehnica Timișoara și care provine chiar din Comloșu Mare, spune că echipa sa nu va face concesii: „Este un meci important pe care trebuie să îl tratăm cu maximă seriozitate, ca pe toate celelalte de altfel din play-off. În toamnă am învins Banat Girls cu 2-0 și am ratat foarte mult, în meciul de sâmbătă trebuie să concretizăm cât mai multe ocazii pentru că nu ne permitem să pierdem puncte.

Clara Roșu (Politehnica Timișoara):Atmosfera de la echipă este una foarte bună, toate fetele sunt concentrate. Așteptăm fiecare meci cu maximum de interes și tratăm toate partidele cu seriozitate. Sâmbătă ne așteptă un meci dificil cu Banat Girls. Sunt rivalități între cele două echipe pe plan local, ambiții de fiecare tabără, iar terenul este unul nefavorabil pentru noi. Sunt sigură că echipa noastră va face un meci foarte bun, pentru că o victorie ne va aduce mai aproape de obiectivul nostru: câștigarea campionatului

Derby în Harghita

Duminică, 26 martie, la Miercurea Ciuc este programat derby-ul județului Harghita, confruntarea dintre FK Csikszereda Miercurea Ciuc și ACS Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. În sezonul regular, într-o partidă contând pentru etapa a doua, Vasas și Csikszereda au încheiat la egalitate, 0-0, într-o partidă disputată la Odorheiu Secuiesc.

Ambele formații sunt fără puncte după primele două runde din play-off. Gazdele de la Miercurea Ciuc au avut meciuri infernale, la Cluj și la Timișoara, pierzând confruntările cu Universitatea, 0-3, și Politehnica, 0-2.

În runda inaugurală, Vasas a pierdut la limită la Comloșu Mare, 1-2 cu Banat Girls, iar în cea de-a doua etapă a fost surclasată acasă de campioana Universitatea Cluj, 0-5.

Un portar din Kazahstan, Aruzhan Orazbekova, și două brazilience, Priscila Cristina de Souza Badaró și Maria Luiza Ferreira de Macedo, sunt noutățile echipei Vasas Femina Odorheiu Secuiesc din această primăvară. „Ele au debutat pentru echipa noastră, dar cred că un plus vor aduce de acum înainte”, a spus László Béla, președintele echipei Vasas Femina Odorheiu Secuiesc.

E clar că în momentul de față play-off-ul este rupt în două. Sunt primele două echipe, apoi Carmen și, mai departe, celelalte trei care se bat între ele: noi, Miercurea Ciuc și Banat Girls. Meciurile cu Miercurea Ciuc și Banat Girls sunt cele în care poți emite pretenții, să iei puncte. Am ieșit prematur din Cupă, așa că ne rămân aceste meciuri. Cum va fi la Miercurea Ciuc?! Frig și urât! Glumesc, firește! Un derby, o rivalitate. Ne așteptăm ca echipa noastră să arate mai bine, jucătoarele aduse din străinătate acum două săptămâni s-au adaptat”, a mai spus László Béla.

Raluca Sârghe-Simes: „Mergem la Cluj să câștigăm”

Derby și la Iclod, acolo unde își dispută meciurile de pe teren propriu campioana Universitatea Cluj. La Iclod sosește Carmen București, formație pregătită din această iarnă de fosta internațională Raluca Sârghe-Simeș. Produs al fotbalului clujean, Raluca a revenit în România după ani buni petrecuți în Turcia.

Fetele de la Carmen București au plecat spre Cluj și sunt puse pe fapte mari!

Meciul cu echipa din Cluj are o însemnătate aparte pentru mine. Clujul este locul în care am crescut și m-am dezvoltat atât ca om, cât și ca jucătoare de fotbal. Sunt însă matură, profesionistă, așa că mă voi concentra asupra fetelor mele. Mergem la Cluj să câștigăm”, a spus Raluca Sârghe-Simeș.

Niki Michalopoulou (Carmen Bucuresti):Fiecare meci este important pentru noi în acest moment, dar mai ales meciurile cu adversarii de top. Acestea sunt cele pe care le așteptăm cel mai mult, pentru a demonstra ce putem face ca echipă. Vom merge în această deplasare cu adevărat concentrate la importanța meciului și știm exact ce vrem de la această partidă. Suntem pregătite și ne simțim încrezătoare pentru cel mai bun rezultat la Cluj. Noi suntem gata!

Giorgiana Elena Vasile (Carmen București):Aș dori să subliniez faptul că vom trata cu maximă seriozitate toate meciurile din play-off, ne respectăm toți adversarii, însă, din punctul meu de vedere, meciurile cu cele de la Universitatea Cluj au fost întotdeauna speciale. În primul rând datorită celor realizate de acest club în ultimii ani în fotbalul feminin. Poate tocmai de aceea dorința este și mai mare de a avea rezultate bune împotriva Clujului. Suntem foarte concentrate și motivate să ne întoarcem acasă din această deplasare cu cele 3 puncte puse în joc.

„Alin Cioban: „O așteptăm cu drag pe Raluca”

Campioana Universitatea Cluj nu are voie să facă vreun pas greșit. Formația ardeleană rulează perfect în play-off, 3-0 cu Miercurea Ciuc și 5-0 cu Odorheiu Secuiesc, și țintește a treia victorie din tot atâtea partide.

Constantin Olariu (antrenor pricipal „U” Cluj):Întâlnim una dintre pretendentele la șefia clasamentului. Carmen este o formație schimbată față de prima parte a sezonului atât la nivel de staff, cât și ca structură a lotului. Sperăm să avem o evoluție la fel de bună ca și până acum astfel încât la finalul jocului să contabilizăm încă o victorie.

Maria Stamate („U” Cluj):Duminică vom avea parte de un meci interesant, ținând cont de faptul că echipa adversă s-a întărit considerabil, dar noi avem un singur gând și anume victoria. Suntem un grup unit, iar ambiția și determinarea și-au spus cuvântul de fiecare dată. Jucăm acasă, așadar ne invităm susținătorii să vină în număr cât mai mare la meci, să fie alături de noi, iar pe cei care sunt în imposibilitatea unei participări fizice, le transmitem că ne pot susține din fața micilor ecrane.

Adina Giurgiu („U” Cluj):Ne așteaptă un meci tare, din toate punctele de vedere. Cunoaștem echipa adversă, dar sunt sigură ca a pregătit meciul la fel de bine ca și noi. Avem un lot capabil pentru astfel de meciuri și experiența cuvenită pentru a face față. Este plăcut să jucăm acasă, să simțim publicul alături de noi. Cu siguranță acest amănunt e un plus pentru noi. Concentrarea și dăruirea vor fi la cote maxime, ca de fiecare dată. Luptăm pentru a ne atinge obiectivul.

Alin Cioban (președinte „U” Cluj):Meciurile de acest gen sunt esențiale pentru dezvoltarea fotbalului feminin. Mă bucur că avem echipe din ce în ce mai competitive și mă bucur să știu că sportive formate la Cluj îmbrățișează meseria de antrenor. Mă refer la Raluca Sârghe-Simes, care, chiar dacă vine în calitate de adversar la Cluj, o așteptăm cu drag. Despre Universitatea Cluj, pot să spun că suntem în grafic ca pregătire, abordare mentală și concentrare. Fetele s-au pregătit exemplar și putem să învingem pe oricine.

PROGRAMUL MECIURILOR DIN PLAY-OFF

  • sâmbătă, 25 aprilie, ora 13:00 – ACS Banat Girls – Politehnica Timișoara, în direct pe FRF TV
  • duminică, 26 martie, ora 11:00 – FK Csikszereda Miercurea Ciuc – ACS Vasas Femina FC
  • duminică, 26 martie, ora 13:00 – Universitatea Cluj – CS Carmen București se vede în direct pe Pro Arena