În perioada 4-7 iulie, arbitrii din Liga 1 se pregătesc împreună cu membrii Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru startul noului sezon.
Marți, 4 iulie, fostul arbitru internațional, în prezent membru al Comisiei de Arbitri UEFA, Bjorn Kuipers, s-a întâlnit cu arbitrii români și le-a oferit acestora sfaturi importante despre cum să gestioneze diferite situații din timpul jocurilor.
Miercuri, 5 iulie, arbitrii au ieșit pe teren, la Centrul Național de Fotbal Buftea, pentru a susține testele fizice. În total, la teste au luat parte 37 de arbitri și 39 de arbitri asistenți. Au absentat Horațiu Feșnic, din motive medicale, respectiv Iuliana Demetrescu și Mihaela Țepușă, aflate în pregătire pentru Cupa Mondială la fotbal feminin din Noua Zeelandă și Australia.
Arbitrii care nu au susținut testele fizice o vor putea face atunci când vor fi pregătiți și total recuperați și, în cazul în care le vor trece, vor putea fi delegați la partide din Liga 1 după data de 4 august.
În ciuda faptului că au trecut testul de viteză, următorii arbitri nu au finalizat testul FIFA, oprindu-se, în general din motive medicale și pentru a preveni accidentări mai grave: Cătălin Popa, Horia Mladinovici, Robert Avram (arbitri), Vlad Bârleanu, Gheorghe Bogdan, Ionuț Bobe, Marius Marchidanu, Vlad Urzică și Adrian Vornicu (arbitri asistenți).
Pe parcursul seminarului de vară, președintele CCA, Kyros Vassaras, și membrii CCA le vor prezenta arbitrilor noile recomandări și interpretări de la nivel internațional, vor analiza împreună clipuri și îi vor testa pe teoretic pe oficialii de joc.
„Arbitrii români se descurcă foarte bine inclusiv la nivel internațional. Lucrează bine împreună cu șefii comisiei naționale, iar acest lucru se vede și pot fi mândri de asta”, a spus Bjorn Kuipers.
„Arbitrii noștri sunt bine pregătiți fizic, mental. Și vor fi testați lunar atât fizic, cât și teoretic. Cred că ne așteaptă un campionat foarte bun și, de asemenea, cred că vom avea parte și de prestații bune ale arbitrilor”, a punctat Kyros Vassaras.