După o scurtă pauză competițională, SuperLiga Feminină revine pe teren miercuri, într-o zi plină de fotbal! Toate cele patru meciuri ale etapei cu numărul 10 se vor juca în aceeași zi, iar ca și până acum, suporterii fotbalului feminin pot urmări trei confruntări în direct pe canalul de YouTube FRF TV și PRO Arena.
Vasas Femina – Atletic Olimpia Gherla, 5 noiembrie, ora 11:00, LIVE pe YouTube FRF TV.
Vasas Femina revine pe teren după un rezultat important obținut etapa trecută, un egal cu Politehnica Timișoara, ocupanta, pentru moment, a locului 2 în clasament. De partea cealaltă, Atletic Olimpia Gherla, aflată pe poziția 7/8, caută să revină pe drumul punctelor, după seria de înfrângeri începută încă din etapa 6. Duelul se anunță echilibrat, între o gazdă cu încredere și oaspeți care vor să arate că pot mai mult.

Amalia Costea, jucătoare Atletic Olimpia Gherla: “Ne așteaptă un meci important împotriva celor de la Vasas, dar avem încredere în noi și în tot ce am pregătit. Suntem concentrate, unite și gata să dăm totul pe teren!”
Adrian Costea, antrenor portari Atletic Olimpia Gherla: “Trebuie să luptăm în continuare pentru fiecare punct. Este important să rămânem concentrați și să abordăm cu seriozitate toate meciurile care au mai rămas.”
CSM Unirea Alba Iulia – Farul Constanța, 5 noiembrie, ora 11:00
Și CSM Unirea Alba Iulia trece printr-o perioadă dificilă, în care nu a mai găsit drumul spre poarta adversă în ultimele 3 etape. Totuși, egalul din ultima confruntare cu FK Csikszereda a arătat că Unirea Alba Iulia poate pune probleme chiar și echipelor care se luptă pentru primele locuri. Farul, are însă moralul ridicat, după două victorii și un egal în ultimele etape, ocupând momentan locul 1 cu 20 de puncte.

Raluca Pascu, jucătoare CSM Unirea Alba Iulia: “Meciul împotriva Farului va fi unul dificil, iar acest lucru doar ne motivează și mai mult. Venim cu ambiție, determinare și dorința clară de a arăta că putem concura de la egal la egal cu oricine.”
Maria Baciu, jucătoare CSM Unirea Alba Iulia: “Ne așteaptă un meci important și știm că nu va fi ușor. Ne-am pregătit bine în pauza competițională, am analizat adversarul și suntem pregătite să dăm totul pe teren pentru a obține cele trei puncte pe Cetate.”
Antonia Bratu, jucătoare Farul Constanța: “Reluăm campionatul cu un meci la Alba Iulia care se anunță mai dificil decât pozițiile din clasament. Au arătat etapa trecută că pot pune multe probleme, astfel că trebuie să fim foarte atente pentru a obține victoria.”
FK Csikszereda – Politehnica Timișoara, 5 noiembrie, ora 12:00, LIVE pe PRO Arena
Derby-ul acestei etape aduce față în față Miercurea Ciuc și Timișoara. Ciucanele vor să revină pe podium, după un parcurs imprevizibil în ultimele etape, cu două egaluri fără gol marcat și o victorie clară, 4-0, în fața ultimei clasate, bazându-se pe avantajul terenului propriu și pe sprijinul galeriei, prezentă meci de meci. Adversara, Politehnica Timișoara, ocupă momentan locul 2, la doar 2 puncte de lider, a avut rezultate mulțumitoare în ultimele etape și vine motivată să aducă cele 3 puncte acasă. În prima confruntare directă din acest sezon a celor două, niciuna dintre formații nu a vrut să cedeze, iar meciul s-a încheiat 0-0, așadar ne pregătim pentru un duel plin de suspans.

Eszter Szőke, jucătoare FK Csikszereda: “Ne așteaptă un meci destul de important, deoarece traversăm o perioadă oscilantă. Totuși, cred că fiecare dintre noi va face tot posibilul pentru a da tot ce avem mai bun. Vom lupta împreună, ca o echipă, și vom păstra cele 3 puncte acasă.”
Szilvia Szeitl, antrenor FK Csikszereda: “Este primul meci după pauza pentru echipele naționale și este foarte important pentru noi să ne menținem invincibilitatea pe teren propriu și, printr-o victorie, să urcăm în clasament. Fetele știu acest lucru și sunt sigură că vor intra pe teren cu această mentalitate.”
Cosmina Roșu, jucătoare Politehnica Timișoara: “Am profitat de această pauză competițională pentru a ne reîncărca bateriile și pentru a analiza în detaliu aspectele care necesitau îmbunătățiri. Am lucrat serios la antrenamente, cu atenție la fiecare detaliu, iar acum suntem pregătite și motivate să abordăm meciul cu FK Csíkszereda cu încredere și determinare. În tur am făcut un meci bun, iar obiectivul nostru este să confirmăm progresul și să obținem un rezultat care să reflecte munca depusă. Suntem pregătite și motivate!”
„U” Olimpia Cluj – CS Gloria Bistrița, 5 noiembrie, ora 14:00, LIVE pe YouTube FRF TV.
Încheiem etapa a 10-a la Iclod, cu meciul dintre „U” Olimpia Cluj și CS Gloria Bistrița, formații despărțite momentan de 5 puncte în clasament. Clujul are un parcurs foarte bun până acum și vine cu o echipă vizibil motivată să prindă un loc în play-off. De partea cealaltă, Bistrița traversează o perioadă mai oscilantă, dar a demonstrat că poate oferi și surprize neașteptate.

Delana Friesen, jucătoare „U” Olimpia Cluj: “Ne așteaptă un meci foarte important împotriva celor de la Gloria Bistrița. Știm că nu va fi ușor, dar suntem pregătite și motivate să dăm totul pe teren. Venim după antrenamente bune, avem încredere una în cealaltă și ne dorim foarte mult victoria, pentru că aceste puncte sunt esențiale în lupta noastră pentru calificarea în play-off. Sperăm să facem un joc bun și să ne bucurăm, la final, împreună cu suporterii noștri!”
Ștefania Andrieș, jucătoare „U” Olimpia Cluj: “Venim după o pauză în care multe dintre colegele noastre au fost la loturile naționale, iar restul am profitat de timp pentru a ne pregăti cât mai bine. Ne așteaptă un meci dificil cu Gloria Bistrița, dar suntem determinate să facem un joc bun și să obținem victoria. Avem nevoie de aceste puncte pentru a ne consolida poziția în zona de play-off.”
Alesia Moldovan, jucătoare CS Gloria Bistrița: “Este un meci foarte important pentru noi. Vom lupta cu toată forța pentru cele trei puncte și sper să reușim să intrăm în play-off.”
Daniela Mateș, jucătoare CS Gloria Bistrița: “Ne așteaptă un meci dificil la Cluj, împotriva unei echipe aflate într-o formă bună, dar mergem cu încredere și cu dorința de a face un joc solid. E important să fim concentrate, să avem atitudine și să luptăm până la final pentru un rezultat bun.”
Toate informațiile despre partidele din această etapă vor fi distribuite și pe canalele de social media ale SuperLigii Feminine, acolo unde suporterii pot vedea rezumatul etapei, rezultatele și declarații ale echipelor!











