Marți, 14 octombrie, de la ora 19:00, naționala de tineret a României va întâlni, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, reprezentativa similară a Ciprului.
Tricolorii revin astfel la meciurile din grupa de calificare, după amicalul disputat pe 10 octombrie, la Arad, în compania Serbiei.
În primele două meciuri din grupa de calificare, Cipru a întâlnit Spania și Finlanda, înregistrând două înfrângeri, 0-3 împotriva Spaniei și 0-5 în fața Finlandei. Înaintea meciului cu România, ciprioții ocupă penultimul loc în grupă, fiind deasupra celor din San Marino la diferență de golaveraj.
Victorie pentru România în ultimul meci direct
Istoria duelurilor dintre naționalele de tineret ale României și Ciprului nu este una foarte bogată, ultimul meci disputat între cele două reprezentative având loc în 2015. Partida, una amicală, a avut loc la Târgu Mureș și a fost câștigată de România cu 1-0, gol reușit de Țîru.
România și Cipru s-au întâlnit și-au disputat ultimele meciuri oficiale în preliminariile pentru EURO 1994, când tricolorii au ieșit învingători în ambele partide. A fost 2-0 pentru România la Paralimni și 1-0, tot pentru tricolori, la București.
Trei modificări în lot față de precedenta acțiune
Pentru acțiunea din luna octombrie, selecționerul Ciprului, Konstantinos Makridis, tehnician în vârstă de 43 de ani, a convocat un lot de 23 de jucători. Dintre aceștia, doar trei nu s-au aflat în lot și la acțiunea din luna septembrie.
Până la meciul cu tricolorii, naționala Ciprului a disputat un meci de pregătire în cadrul cantonamentului, cu Apollon Limassol. Echipa de club a fost cea care s-a impus, scor 2-0.
Doar doi jucători evoluează la echipe din afara țării, portarul Gabriel Ortelli, legitimat la echipa de tineret a celor de la Watford, și Lysandros Papastylianou, atacant ce evoluează în Grecia pentru echipa secundă a celor de la PAOK.
Lotul naționalei Ciprului pentru meciul cu România:
Portari: Panagiotis Kyriakou (AEK Limassol), Konstantinos Stylianou (Apollon Limassol), Gabriel Orelli (Watford);
Fundași: Konstantinos Giannakou (APOEL Nicosia), Nearchos Zinonos (Akritas Chlorakas), Georgios Viktoros (Nea Salamina Famagusta), Frixos Michaelides (MEAP Nisou), Konstantinos Panteli (Omonia Aradippou), Konstantinos Venizelou (PAEEK Kyrenia), David Djamas (Karmiotissa);
Mijlocași: Savvas Christodoulou (AEK Limassol), Andreas Athanasiou (Akritas Chlorakas), Konstantinos Pattichis (Omonia Maiou), Stylianos Vrontis (Al Fayha), Georgios Angelopoulos (Ethnikos), Konstantinos Evripidou (Omonia Aradippou), Panagiotis Andreou (Omonia Nicosia), Symeon Solomou (Paralimni);
Atacanți: Michael Theodosiou (Aris Limassol), Stavros Georgiou (Omonia Aradippou), Angelos Neophytou (Omonia Nicosia), Lysandros Papastylianou (PAOK), Dimitris Solomou (Paralimni).












