Continuăm seria tricolorilor care împărtășesc suporterilor cum arată o zi din viața lor în pandemie cu fundașul central de la FC UFA.

Ionuț Nedelcearu se află în această perioadă lângă București, în casa familiei de la Dobroești, unde se menține în formă și petrece timpul cu cei dragi. Pregătirea centralizată a fost înlocuită cu exerciții în curte, dar internaționalul român nu se menajează. Are un program cu trei antrenamente pe zi, iar între ele găsește timp să își ajute părinții și să se relaxeze.

“Mă trezesc la 8 și jumătate și primul lucru pe care-l fac sunt câteva exerciții de înviorare, aproximativ 30 de minute. Apoi, urmează micul-dejun, pregătit de mama. Mă relaxez puțin și la 11:30 sunt pregătit de antrenamentul cel mai intens al zilei, cel bazat pe exerciții fizice. Mă adaptez la condițiile pe care le am, sunt norocos că stau la curte în perioada asta și găsesc soluții”, a explicat Nedelcearu.

“Apoi mănânc de prânz și mă relaxez în curte, la soare, citesc o carte sau mă joc puțin cu Peaky, un Golden Retriver, cel mai nou membru al familiei. Dacă este nevoie ajut și la treburile casnice, zilele trecute l-am ajutat pe tata să văruiască. ? După amiază, lucrez și la tehnică. E ca în copilărie, mă folosesc de o bară de bătut covoare. ? Urmează apoi cina, câteva momente petrecute cu familia și un film”, a încheiat internaționalul român.

Ionuț Nedelcearu a împlinit sâmbătă, 25 aprilie, 24 de ani, o aniversare inedită, în izolare: “După mulți ani am petrecut această zi acasă, cu familia. Din acest punct de vedere a fost o aniversare perfectă. Îmi e dor însă de fotbal și sper ca toată această perioadă să se termine curând”.