Selecţionerul României, Răzvan Lucescu (foto), consideră că reprezentativa națională trebuie să-şi propună obţinerea unui rezultat pozitiv la Belgrad şi recunoaşte că îndeplinirea acestui obiectiv depinde si de forma lui Adrian Mutu.

"Întotdeauna cînd o echipă leagă o astfel de serie, cum am reuşit noi, creşte în încredere şi asta contează pe viitor. Avem mai multe intenţii pentru perioada următoare, dar cea mai importantă este să facem un rezultat bun la Belgrad. Să vedem cum va fi şi cu Adi Mutu, l-am văzut în meciul cu Liverpool de la Florenţa şi mi-a plăcut foarte mult, evoluţia lui mi-a dat speranţe. I-am spus că o prestaţie asemănătoare la Belgrad ne va face să nu pierdem. Am vrut să-l convoc şi pe Nicoliţă, dar nu s-a putut pentru că este accidentat.

Am totală încredere în cei pe care i-am chemat, nu trebuie să găsim scuze. Acesta e lotul, responsabilitatea alegerii a fost a mea. Serbia va juca pe viaţă şi pe moarte, au nevoie de victorie pentru a termina primii în grupă, dar eu vreau cel puţin un punct", a declarat Răzvan Lucescu la conferinţa de presă.

"Prezenţa lui Lobonţ la lot nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Vine după 6 luni de pauză, rămîne să se readapteze la miză, la ritmul de joc şi poate reveni oricînd. Îmi pare bine că a revenit şi Ştefan Radu la Lazio, a fost apreciat pentru realizările lui şi este o soluţie pentru viitoarea campanie. Nicolae Grigore? M-a convins şi în perioada pe care a petrecut-o la Braşov, dar a ajuns şi în semifinalele Cupei UEFA în urmă cu 3 ani", a completat selecţionerul Lucescu.

(sursa: gsp.ro)