Selecţionerul României, a declarat la conferinţa de presă de la Zurich că nu a pregătit echipa pentru o remiză cu Franţa şi că obiectivul principal este de a obţine trei puncte, considerînd că o victorie a "tricolorilor" cu Franţa nu ar fi o surpriză "chiar atît de mare"

"Cînd joci contra Frantei se poate întîmpla orice, iar cel mai probabil este să pierzi. Sîntem două echipe tehnice, care joacă frumos şi cine se va adapta cel mai bine va avea de cîştigat. Strategia mea şi obiectivul întregii echipe este să cîştigăm primul joc, ca să plecăm cu trei puncte din start. Dacă se va termina nedecis, şansele ramîn intacte în continuare. Cred că nu va fi chiar atît de mare surpriza dacă noi vom cîştiga".

Selectionerul a subliniat că s-a decis "în linii mari" asupra echipei de start pentru meciul cu Franţa. "Unul, două posturi le mai gîndesc. Pînă nu voi anunţa primul 11 nu vă pot spune numele jucătorilor. Pot fi două sisteme de joc dacă va apărea un singur jucător. Nu ma înţelegeti greşit, nu sînt probleme. Absolut toţi jucătorii sînt conectaţi la miza acestui joc. Este un meci foarte important pentru că e primul la acest turneu final, sper ca la final rezultatul să ne fie favorabil şi să avem şanse de a ne califica", a punctat Piţurcă.

Piţi a vorbit şi despre Adrian Mutu, care în ultimele zile s-a confruntat cu decesul bunicii sale şi cu decizia prin care este obligat să plătească gruparii Chelsea despăgubiri în valoare de 12 milioane de euro. "Nu am simţit nici o stare tensionată. Deocamdată nu este dator cu nimic clubului Chelsea iar pînă se va finaliza va mai trece mult timp", a spus Piţurcă. Acesta speră ca la meciul cu Franţa să asiste cît mai mulţi suporteri ai naţionalei României. "Publicul este foarte important pentru noi. Sînt convins că mîine jumătate din stadion va fi plin cu români. Sper să fie calzi cu noi, generoşi şi sper să le oferim un rezultat pe măsură", a declarat Piţurcă.