Invitaţi de președintele FRF, Răzvan Burleanu, cu ocazia festivității din 2014 care a marcat 30 de ani de la prima calificare a României la un turneu final de Campionat European în formula lui modernă, componenți ai lotului și staff-ului care au contribuit la această performanță au făcut deplasarea la Budapesta împreună cu delegația primei reprezentative pentru partida Ungaria-România.

De pe lista celor care au făcut deplasarea nu au lipsit Ionel Augustin, Helmut Duckadam, Romulus Gabor, Ion Geolgău, Alexandru Nicolae, Ioan Petcu, Nicolae Ungureanu, Ion Zare, Gino Iorgulescu, Dumitru Moraru, Mircea Rădulescu, Liviu Buluș, Nicolae Andreescu, Grigore Sichitiu şi președintele Federației Române de Fotbal de la acea vreme, domnul Mircea Pascu.

Aseară, în recepţia hotelului Marriott, aceştia au depănat amintiri de la superba calificare la Euro 84, turneu care a avut loc în Franţa, ţară care va găzdui şi turneul de anul viitor. La ineditul moment a prezent şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care, alături de ceilalţi oficiali din delegaţie, a asistat la poveştile foştilor internaţionali. Nu au lipsit momentele amuzante, provocate de peripeţiile relatate de aceştia, dar şi momentele nostalgice, în care s-a povestit despre evenimentele de pe iarba franceză.

Pentru naţionala României, prezenţa la turneul final din 1984 a fost prima la un Campionat European. ”Tricolorii” au avut parte de o grupă de foc, cu Spania, RFG şi Portugalia, în care au obţinut un egal cu naţionala antrenată de Miguel Muñoz Mozún, prin golul lui Bölöni şi au pierdut de două ori la limită, 1-2 cu RFG (gol Marcel Coraş) şi 0-1 cu Portugalia.

Însă, până la turneul final, am avut parte de o campanie de calificare de excepţie, în care România nu a pierdut niciun meci cu Italia, campioana mondială en titre, după 0-0 în deplasare şi 1-0 pe terenul nostru. Calificarea a fost obţinută în ultima rundă, după un 1-1 la Bratislava, cu naţionala Cehoslovaciei, golul ”tricolorilor” fiind reuşit de Geolgău.

Partida de azi cu Ungaria, va începe de la ora 21:45 (ora României), pe Groupama Arena din Budaptesta şi va fi oficiată de o brigadă germană alcătuită din centralul Felix Brych, asistenții Mark Borsch și Stefan Lupp, arbitrii adiționali Bastian Dankert și Marco Fritz şi rezerva Rafael Foltyn

Salvează imaginile pentru a le vizualiza la dimensiunea reală.

Foto: Mediafax / Alexandru Hojda