După succesul formatului liveblog FORZA TRICOLORII pe perioada Euro U21 din vara acestui an, am decis să folosim acest canal de comunicare pentru toate acțiunile echipei naționale de acum înainte.

Începând de mâine, 31 august, și până după partida cu Malta, pe liveblog FORZA TRICOLORII de pe www.frf.ro vei descoperi zilnic, din oră în oră, cele mai proaspete informații, concursuri cu premii bilete la marele meci cu Spania, imagini inedite din culisele echipei naționale, interviuri exclusive și materiale video spectaculoase!

Pușcaș, Radu, Ianis, Cicâldău și Nedelcearu s-au făcut mari! După o vară de poveste la Euro U21, îi primim cu speranță în lotul naționalei mari!

Din cantonamentul de la Mogoșoaia, permanent alături de jucători și de staff, îți oferim șansa de a trăi cu sufletul la gură pregătirea pentru marele meci cu Spania, ca un adevărat insider!

Doar împreună putem scrie istorie! Hai, România!