stadion acreditare Arena Nationala

Vineri, 4 octombrie, s-a încheiat procesul de acreditare pentru următoarea partidă pe teren propriu a tricolorilor, cea cu Norvegia, de pe 15 octombrie, de la ora 21:45, pe Arena Națională.

Ținând cont de faptul că meciul se va desfășura fără suporteri din cauza unei decizii UEFA, accesul reprezentanților mass-media pe stadion se va face pe baza acreditării nominale remise de FRF și a cărții de identitate a posesorului acreditării.

În cazul în care acreditarea va fi transmisă unei persoane care nu se află pe listă, persoana respectivă nu va avea acces în incinta arenei.

Acreditările vor fi obligatorii și în preziua meciului, pe 14 octombrie, pentru accesul la conferințele de presă și la antrenamentele oficiale ale celor două naționale.

Drept urmare, la aceeste evenimente, vor avea acces doar jurnaliștii acreditați pentru jocul România – Norvegia.

LISTA JURNALIȘTILOR ACREDITAȚI

Remiterea acreditărilor la meci se va face NUMAI după următorul program:
Luni, 14 octombrie, între orele 10:30 – 12:30 și 16:00 – 17:00, la Casa Fotbalului
Marți, 15 octombrie, între orele 17:30 – 18:30, la CasaFotbalului.

Nu vor fi lăsate acreditări la recepția Casei Fotbalului, toate urmânda fi remise DOAR personal, celor acreditați. Totuși, un jurnalist/fotoreporter acreditat va putea să intre în posesia colegilor din cadrul respectivei unități media. Nu vor fi remise acreditări reprezentanților media în numele colegilor de la o altă unitate media!

Fotoreporterii vor primi acreditările și vestele foto DOAR în schimbul legitimației de serviciu, vizată pe anul în curs.

Accesul le meci și la acțiunile din data de 14 octombrie se va face numai prin intrarea specială pentru presă!

Vestele foto vor putea fi predate după meci, la Media Working Area, numai devreme de 25 de minute de la încheierea partidei.