Selecționerul Cosmin Contra a decis azi să îl treacă pe Gabriel Tamaș pe lista convocărilor preliminare pentru partidele pe care echipa națională le va disputa în octombrie, în Liga Națiunilor.

Gabriel Tamaș, 34 de ani, îl înlocuiește pe Valerică Găman. Fundașul celor de la Al-Shabab a invocat probleme personale, iar selecționerul s-a reorientat.

Reprezentativa României va disputa în luna octombrie alte două jocuri în Liga Națiunilor UEFA, noua competiție oficială care a debutat în septembrie.

Pe 11 octombrie, de la ora 21:45, tricolorii vor juca la Vilnius împotriva Lituaniei, pentru ca trei zile mai târziu, pe 14 octombrie, de la ora 16:00, să întâlnească Serbia pe Arena Națională.

Lotul final, care va include și numele jucătorilor din campionatul intern convocați, va fi anunțat ulterior.

Lista convocărilor preliminare este următoarea:

Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 53/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0)

Fundași: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 29/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaș (Hapoel Haifa, 65/3)

Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2)

Atacant: Claudiu Keșeru (Ludogoreț, 25/6)

S-au jucat:

• 7 septembrie | România – Muntenegru 0-0Lituania – Serbia 0-1 (D. Tadić 38-pen.)
• 10 septembrie | Serbia – România 2-2 (Mitrović 26, 63 / Stanciu 48-pen., Ţucudean 68), Muntenegru – Lituania 2-0 (Savić 34-pen., Janković 35)

Programul următoarelor meciuri:

• 11 octombrie | Lituania – RomâniaMuntenegru – Serbia (ora 21:45)
• 14 octombrie | România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
• 17 noiembrie | Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploiești
• 20 noiembrie | Serbia – LituaniaMuntenegru – România (ora 21:45)

Despre formatul Ligii Națiunilor:

• Câștigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.

• Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.

• Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor (martie 2020).

• Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020.