Toți noii abonați pe platforma www.frf.tv din perioada 1-20 octombrie 2023 s-au înscris automat în concursul în care am oferit 3 tricouri de joc ale naționalei României cu autografele tricolorilor.

Luni, 23 octombrie, a avut loc tragerea la sorți a celor 3 câștigători. În urma extragerii din cei 3.611 utilizatori înregistrați în perioada concursului, cei care vor primi câte un tricou semnat sunt: Valentin Dumitrescu, Mihai Mos și Teo Popa.

Aceștia urmează să fie contactați în perioada următoare pe adresa de e-mail cu care și-au creat contul FRF.tv pentru a afla cum pot intra în posesia premiului.