Tricolorii sunt neînvinși după primele 7 partide din grupa de calificare la turneul final de anul viitor și atacă o bornă merituoasă din palmaresul nostru privind preliminariile continentale.

Până la actualele preliminarii, pentru EURO 2024, naționala României a fost de-a lungul istoriei sale de nouă ori într-o grupă preliminară de calificare la turneul final continental în care să dispute minimum 7 partide.

Din cele 9 campanii cu acest format, comparabil așadar cu parcursul actual al tricolorilor, în doar 4 situații prima noastră reprezentativă a reușit o serie mai bună decât cea de azi, cu selecționerul Edi Iordănescu!

Acum, după 7 meciuri jucate, inclusiv remiza de la Budapesta cu Belarus, suntem neînvinși. Am avut cele mai lungi serii fără înfrângere în preliminariile EURO 2000, 2008 și 2016, de fiecare dată câte 10 meciuri oficiale, de calificare, fără eșec. În vreme ce în drumul spre EURO 1996 am cumulat 8 partide fără înfrângere.

Mai avem trei pași!

Dacă în fața Andorrei vom prelungi această serie de invincibilitate acum, vom egala, practic, performanța din preliminariile EURO 1996. Iar dacă vom menține linia și după partidele cu Israel, în deplasare, și Elveția, pe teren propriu, vom încheia grupa fără eșec și vom egala recordul all-time posibil: 10 partide invincibili într-o campanie pentru Campionatul European!

De menționat că, în drumul spre EURO 2008, echipa noastră națională a trebuit să dispute nu mai puțin de 12 partide, fiind la acea vreme repartizată într-o grupă cu 7 formații și jucându-se, ca și acum, pe sistem tur-retur. Performanța de 10 meciuri fără înfrângere s-a încheiat cu un 0-1 în Bulgaria, în penultimul meci din acea campanie.