Echipa CSM Târgu Mureș, locul patru la finalul sezonului trecut al Ligii 1 Futsal Casa Pariurilor, continuă să se întărească.
După transferurile a trei jucători de la campioana United Galați – Robert Crișan, Darius Nastai, Răzvan Mihalache – și legitimarea portarului Richard Varga, gruparea din Târgu Mureș a anunțat că va miza din sezonul viitor pe serviciile veteranului Bogdan Covaci, care, la 36 de ani, se întoarce acasă!
Fost campion național cu City’Us Târgu Mureș și campion mondial la minifotbal cu naționala României, Bogdan Covaci completează astfel lotul echipei pregătite de selecționerul Kacsó Endre.
„Nucleul echipei de futsal rămâne împreună și în sezonul viitor! Continuitatea este un element foarte important în construirea echipei noastre de futsal pentru noul sezon.
Pe lângă jucătorii prezentați anterior, vor continua în culorile clubului nostru: Patrick Cherteș, Barbocz Norbert, Dudău Vlăduț, Iszlai Richárd, Marin Ionuț, Paul Nistor, Todoran Darius, Bata David și Curticăpean Andrei.
Le dorim tuturor, înainte de toate, multă sănătate, un sezon fără accidentări și cât mai multe rezultate pozitive! Mult succes în noul sezon”, au scris oficialii echipei CSM Târgu Mureș, pe pagina de Facebook a clubului.
ARTICOL DE ADI DOBRE











