Însoţit de patru oameni de bază ai tricolorilor – Chiricheş, Torje, Pintilii şi Tătăruşanu, antrenorul naţionalei României a început dialogul cu reprezentanţii presei cu o analiză scurtă a meciului cu Ungaria.

”Consider că am făcut o partidă bună la Budapesta. Din punct de vedere tactic, am controlat jocul prin posesia mingii. Am obţinut ce ne-am propus, am plecat neînvinşi”, a declarat Iordănescu

Referitor la partida de luni, selecţionerul a fost ferm pe poziţii. ”Pentru meciul cu Grecia, ne propunem doar victoria. Trebuie să fim atenţi, nu avem voie să facem greşeli şi nu ne putem permite să oferim cadouri. Avem probleme de sănătate, dar sunt sub control şi sunt convinşi că vom reuşi să le rezolvăm”, a comentat acesta.

Au urmat la cuvânt jucătorii, primul pe listă fiind Mihai Pintilii, care a lipsit la Budapesta din cauza cumulului de galbene. ”Trebuie să fim concentraţi, să intrăm motivaţi şi să obţinem victoria care ne va aduce mai aproape de calificare. Prezenţa spectatorilor în număr cât mai mare va fi un atu în pluss-a confesat mijlocaşul ”tricolorilor”.

Atât Chiricheş, cât şi Torje au fost optimişti în privinţa rezultatului final al partidei de luni, mizând şi ei pe plusul de moral adus de numărul mare de spectatori care vor fi prezenţi în tribune.

”Ne dorim ca suporterii să vină în număr cât mai mare, să ne susţină şi noi să-i răsplătim cu o victorie” a declarat noul fundaş al italienilor de la Napoli, în timp ce Torje a adăugat: ”Important e să cîştigăm, nu contează cum”.

Conferinţa de presă s-a încheiat nu înainte ca Tătăruşanu să fie chestionat pe tema performanţei extraordinare a naţionalei noastre, care a primit doar un gol în aceste preliminarii.

”Este îmbucurător că avem cea mai bună apărare. Nu este doar meritul meu, ci al tuturor portarilor din lot şi al colegilor din apărare, fără aportul cărora nu ar fi fost posibil acest lucru”, a explicat titularul României din meciul cu Ungaria.
 

GRUPA F

Ungaria – Irlanda de Nord 1-2 (Priskin 75 / McGinn 81, Lafferty 88), Grecia – ROMÂNIA 0-1 (Marica 10-pen.), Feroe – Finlanda 1-3 (Holst 41 / Riski 53, 78, Eremenko 82)
ROMÂNIA – Ungaria 1-1 (Rusescu 45 / Dzsudzsak 82), Finlanda – Grecia 1-1 (Hurme 55 / Karelis 24), Irlanda de Nord – Feroe 2-0 (McAuley 6, Lafferty 21)
Finlanda – ROMÂNIA 0-2 (Stancu 54, 83), Feroe – Ungaria 0-1 (Szalai 21), Grecia – Irlanda de Nord 0-2 (Ward 9, Lafferty 51)
Grecia – Feroe 0-1 (Edmundsson 61), Ungaria – Finlanda 1-0 (Gera 84), ROMÂNIA – Irlanda de Nord 2-0 (Papp 74, 79)
ROMÂNIA – Feroe 1-0 (Keșeru 21), Irlanda de Nord – Finlanda 2-1 (Lafferty 33, 38 / Sadik 90+1),Ungaria – Grecia 0-0
Finlanda – Ungaria 0-1 (Stieber 82), Irlanda de Nord – ROMÂNIA 0-0Feroe – Grecia 2-1 (Hansson 32, Hendriksson 70 / Papastathopoulos 84)
► Feroe – Irlanda de Nord 1-3 (Edmundsson 36 / McAuley 12, 71, K. Lafferty 75), Grecia – Finlanda 0-1 (Pohjanpalo 75), Ungaria – ROMÂNIA 0-0
 
1 Irlanda de Nord 7 5 1 1 11-5 16
2 ROMÂNIA 7 4 3 0 7-1 15
3 Ungaria 7 3 3 1 5-3 12
4 Finlanda 7 2 1 4 6-8 7
5 Feroe 7 2 0 5 5-11 6
6 Grecia 7 0 2 5 2-8 2


Următoarele etape:
Finlanda – Feroe, Irlanda de Nord – Ungaria, ROMÂNIA – Grecia (7 septembrie 2015)
Ungaria – Feroe, Irlanda de Nord – Grecia, ROMÂNIA – Finlanda (8 octombrie 2015)
Feroe – ROMÂNIA, Finlanda – Irlanda de Nord, Grecia – Ungaria (11 octombrie 2015)

 

Foto: Mediafax / Dragoş Savu