A fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului 2018 din campionatul României, însă asta nu o oprește să își dorească să progreseze permanent. Teodora Meluță visează la o calificare la un Campionat European cu echipa națională și să ajungă la o echipă de top din străinătate.

– Teo, cum a fost anul 2018 pentru tine?
– A fost un an plin, cu bune și rele. Din păcate, am ratat calificarea cu echipa națională la Campionatul Mondial de anul viitor, au venit multe jucătoare noi, dar consider că toate am avut de învățat din această campanie, iar la anul vom avea un parcurs mult mai bun. În campionatul intern, chiar dacă am pierdut Cupa României, pe care sunt sigură că anul viitor o vom lua înapoi acasă, unde îi este locul, ne-am concentrat pe câștigarea campionatului, obiectiv pe care l-am și îndeplinit. Apoi, am început, încet-încet, pregătirea pentru grupele Champions League, pentru că până la urma asta e cea mai mare satisfacție, după câștigarea trofeului, și anume să-ți reprezinți țara la nivel internațional. Din păcate pentru noi, aventura s-a încheiat în faza grupelor. Însă, tragem aer în piept și o luăm de la capăt în anul care urmează.

– La echipa națională ați avut o campanie mai dificilă, au venit foarte multe jucătoare noi. Cum vezi tu acest schimb de generații și implicit viitorul echipei naționale?
– Într-adevăr, suntem multe jucătoare noi, dar cele cu mai multă experiență ne pot ajuta să creștem alături de ele. Cred că în viitorul apropiat vom face lucruri bune la echipa națională, cu experiența lor și implicarea noastră, a celor mai noi, rezultatele nu vor întârzia să apară.

– În momentul în care ajungi la un anumit nivel în carieră, trebuie să faci și unele sacrificii. Care au fost ale tale?
– Cred că unul dintre cele mai mari sacrificii a fost plecarea de acasă, departe de părinți, la vârsta de 15 ani. Însă nu regret nimic!

– Ești pregătită să faci pasul într-un campionat din afara țării?
– Da, în momentul de față consider că sunt pregătită să fac acest pas și am foarte multă încredere în mine că voi reuși să ating acest obiectiv când va veni momentul.

– Cum ai descrie tu jucătoarea Teodora Meluță în patru cuvinte? Care ar fi principalele ei atuuri?
– Ambițioasă, încrezătoare, implicată, pozitivă.

– Cum ar trebui să fie un antrenor din perspectiva unei jucătoare?
– Ar trebui să fie foarte calm și să aibă multă răbdare cu noi, pentru că noi, fetele, suntem mai dificile. Trebuie să ne inspire încredere și să știe să ne motiveze tot timpul.

– Care e cea mai frumoasă amintire a ta de până acum din fotbal, care te motivează în fiecare zi să continui acest drum?
– Prima acțiune cu lotul echipei naționale U15, dar și primele trofee, campionat și Cupa României, câștigate cu Olimpia sunt printre cele mai frumoase amintiri din fotbal pentru mine. Astfel de rezultate mă motivează în fiecare zi să nu renunț la îndeplinirea viselor și obiectivelor propuse.

Teodora alături de selecționerul Mirel Albon (stanga) și președintele clubului Olimpia, Alin Cioban (dreapta)

– Care este cel mai mare vis al tău?
– Aș putea spune că am două visuri mari, să ajung cu echipa națională la Campionatele Europene și Mondiale, dar și să mă transfer la o echipă de top din străinătate.

– Ce obiective ți-ai propus pentru anul 2019?
– Mi-am propus să muncesc și mai mult, să îmi depășesc limitele, la nivel de club să câștigam Cupa României și campionatul, să avem un parcurs cât mai lung în Champions League, iar cu echipa națională să avem numai rezultate pozitive.