fotbal feminin 2014Programul național de dezvoltare ”Fotbal și feminitate” a ajuns la faza finală națională, pentru selecționatele U-14 și U-12 din județele care au participat în acest al doilea an de proiect. Sperăm ca fetele care au făcut deplasarea la Odorheiu Secuiesc, alături de dl profesor Cornel Mircea Gojeiu și de Cristian Petropulos-secretar general AJF Alba, să se bucure nu doar de fotbal, dar și de o clasare cât mai bună! MULT SUCCES !!! 

Proiectul FRF-UEFA ”Fotbal și feminitate”, demarat la începutul anului 2013, implementat în Municipiul București și în următoarele 9 județe: Alba, Arad, Brașov, Cluj, Dîmbovița, Maramureș, Mureș, Teleorman și Satu Mare, ne-a adus în primul rând satisfacția că județul Alba a reușit să înscrie cele mai multe fete în acest program, iar apoi să obțină chiar titlul de campioană națională, la faza finală pentru clasele V-VIII organizată tocmai la Alba Iulia, în week-end-ul 7-9 iunie 2013. Tot la Alba Iulia, duminică-9 iunie 2013, pe stadionul Cetate s-a disputat finala Cupei României la fotbal feminin, între Olimpia CFF Cluj-Napoca și FCM Târgu Mureș!

Din start, ne-am propus să creem un entuziasm deosebit pentru fetele din județul Alba care vor să joace fotbal, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor! Astfel, pe lângă titlul de campioană obținut (și la înscrieri, dar și la competiția amintită), una dintre jucătoarele remarcate la turneul final, Popa Loredana (originară din Pănade) – golgetera competiției, a ajuns să fie legitimată la echipa campioană a României Olimpia CFF Cluj-Napoca și să fie convocată frecvent și la loturile naționale de fotbal feminin. Chiar în aceste zile, alături de o altă conjudețeană: Indrei Dariana (din Fărău), Popa Loredana participă în Serbia la turneul de calificare pentru Campionatul European din 2015, cu naționala U-17 a României (VEZI AICI).

Rezultatele remarcabile obținute în primul an, au menținut județul Alba în schema județelor alese pentru participarea și la al doilea an din programul național de dezvoltare al fotbalului feminin. În primăvara lui 2014, am avut satisfacția că s-au înscris on-line 750 de fete pentru a participa la acțiunile locale (dublu față de anul 2013, când au fost înscrise 388 de fete), fiind organizate etape locale pentru clasele I-IV, V-VIII și IX-XII, la Ocna Mureș, Cîmpeni, Aiud, Teiuș, Blaj, Sebeș și Alba Iulia. Faza finală județeană pentru clasele I-IV a fost organizată la Aiud, iar titlul de campioană județeană a fost câtigat de Școala Gimnazială din Câmpeni (VEZI AICI FOTO), care de altfel a reușit performanța de a câștiga și titlul național ONSS la această categorie de vârstă.

Ne facem astfel speranțe, că în acest week-end la Odorheiu Secuiesc (unde se desfășoară faza finală între AJF-uri), cele două selecționate ale județului nostru, însoțite de dl profesor Cornel Mircea Gojeiu și de Cristian Petropulos, vor reuși să ne aducă noi rezultate remarcabile și poate chiar să mai lanseze spre fotbalul feminin de performanță și alte fete din județul nostru! Să vă prezentăm însă fetele, care au făcut astăzi deplasarea:

Selecționata U-14 (fete născute în 2000 și 2001): Corcheș Mădălina (Șc. Gimnazială Cîmpeni), Ilea Maria Alexandra (Șc. Gimn. ”Axente Sever” Aiud), Savu Andreea (Liceul Tehnologic  Agricol ”Alexandru Borza” Ciumbrud), Olariu Andrea Maria (Șc. Gimn. ”Ion Agârbiceanu” Alba Iulia), Ciulea Georgiana Lavinia și Lăcătuș Petruța Lămâița (ambele de la Șc. Gimn. Miraslău);

Selecționata U-12 (fete născute în anul 2002 și mai mici): Pui Andrada Maria, Vâț Anca Ecaterina, Coroiu Roxana Maria, Vasiu Mădălina Ioana, Pop Alina, Oaidă Elena (toate de la Șc. Gimn. Cîmpeni), Bucea Cristina Maria (Șc. Gimn. Bistra), Șimon Denisa (Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud) și Crețu Marina Liliana (Șc. Gimn. ”Lucian Blaga” Războieni).

După cazarea delegației și masa de seară, la ora 21.30 a avut loc ședința tehnică, iar în urma tragerii la sorți, adversarele noastre din faza grupelor (meciurile se vor disputa sâmbătă) sunt din județele următoare:

  • U-14, grupa B: Alba, Argeș, Bacău, Teleorman (grupa A: Harghita, Maramureș, Mehedinți, Vrancea);
  • U-12, grupa A: Alba, Harghita, Argeș, Bacău (grupa B: Vrancea, Teleorman, Mehedinți, Maramureș).

În funcție de locul ocupat în grupă, duminică dimineață se vor disputa jocurile pentru stabilirea clasamentului final, după sistemul: locurile 1 din grupe joacă finala pentru locurile 1-2, locurile 2 din grupe joacă pentru locurile 3-4, locurile 3 din grupe joacă pentru locurile 5-6, locurile 4 din grupe joacă pentru locurile 7-8. MULT SUCCES, FETELOR NOASTRE !!!!!!!