Convocată inițial pentru ultimul meci din grupele preliminare ale Campionatului Mondial, deplasarea din Republica Moldova, Ștefania Vătafu nu se va alătura lotului României din cauza unei accidentări la gleznă. Astfel, mijlocașul României și-a încheiat cariera la echipa națională la partida de pe teren propriu cu Cipru (3-0).
La partida contra Ciprului, ultima la națională, Ștefania Vătafu a fost căpitanul echipei, iar înaintea meciului a fost premiază de președintele FRF, Răzvan Burleanu, și de directorul tehnic, Mihai Stoichiță, pentru întreaga activitate fotbalistică sub tricolor.
Vătafu a evoluat în 132 de meciuri la naționala de senioare a României și a înscris de 28 de ori pentru echipa noastră. Ea a debutat la prima reprezentativă pe data de 7 septembrie 2009, într-o partidă amicală disputată la Câmpina contra Belgiei, în care tricolorele au pierdut la limită, scor 3-4.
Ștefania Vătafu a fost prima marcatoare din istoria naționalei feminine U17 și a participat în 2012, alături de naționala feminină U19, la singurul turneu final din istoria naționalei feminine de fotbal – Campionatul European Feminin U19.
„O mândrie și o onoare de nedescris am simțit atunci când am purtat pentru prima dată tricoul Echipei Naționale. Cred că acesta este visul oricărei jucătoare de fotbal sau, cel puțin acesta a fost al meu, să îmi reprezint țara la cel mai înalt nivel. Rămân cu amintiri frumoase, cu momente de neuitat și cu prietenii pe viață.” – Ștefania Vătafu