Duminică, 6 martie, se reiau meciurile din Superliga de fotbal feminin, cu etapa a XI-a, dar și din Liga a II-a, Tineret Speranțe.

Unul dintre primele meciuri de la acest început de an este cel dintre Navobi Iași și Olimpia Cluj.

Una dintre cele mai în formă echipei ăn acest sezon, Navobi Iași, va întâlni pe teren propriu, de la ora 11:00, în Copou, campioana României din ultimii cinci ani, Olimpia Cluj. Partida va fi arbitrată de Vlad Baban, ajutat de asistentii Andrei Diaconu și Ionuț Melinte și se va juca pe terenul II din Copou.

În această etapă, Vasas Femina Odorheiul Secuiesc, echipă care ocupă în acest moment locul 5 în clasamentul Superligii, va primi vizita echipei clasate pe locul 2, ASA Târgu Mureș.

Meciuri interesante vor avea loc și la Baia Mare acolo unde, echipa din localitate, Independența, întărită în această iarnă cu patru jucătoare de la Olimpia Cluj, va întâlni, de la ora 15:00, echipa de pe ultimul loc, Heniu Prundu Bârgăului, care de asemenea s-a întărit cu jucătoare de peste Prut, un derby al suferinței. Deschis oricărui rezultat va fi și meciul de la București, unde, marți, 8 martie, echipa Fair Play București are o ultimă șansă de a prinde play-off-ul competiției, asta dacă va învinge echipa de pe locul 4 în clasament, Real Craiova.

Așadar, urmează o etapă în Superligă plină de meciuri interesante, în care, echipele participante vor încerca, să ofere spectacol fanilor sportului cu mingea la picior feminin.