Echipa feminină de fotbal Olimpia Cluj a bifat astăzi primul succes în noul sezon al UEFA Women’s Champions League! Campioana României a învins Pärnu JK, campioana Estoniei, scor 7-1 (5-1), în primul meci al Grupei a 4-a preliminare, care se dispută la Konin, în Polonia!

Echipa lui Mirel Albon a luat în serios meciul împotriva elevelor lui Jüri Saar şi a rezolvat problema învingătoarei încă din prima repriză. Loredana Popa, tânăra atacantă de doar 17 ani, a făcut recital! Loredana a marcat de trei ori în primele 45 de minute! În plus a dat două pase de gol, fiind cea mai bună jucătoare a Olimpiei în partida de debut a grupei de la Konin, deşi a fost înlocuită încă din minutul 57!

"Să o ţinem tot aşa"

Olimpia a menţinut acelaşi ritm susţinut cu care a început jocul pe toată durata acestuia, nelăsându-i adversarei vreo şansă de a reveni. Pe lângă cele şapte goluri, formaţia lui Mirel Albon a mai ratat alte câteva ocazii de a marca, inclusiv în prelungirile partidei!

"E bine că am început cu o victorie meciurile grupei! Şi ce victorie! N-a fost uşor, pentru că adversarul reprezenta o necunoscută pentru noi. Sper să o ţinem tot aşa", ne-a declarat Corina Olar, fundaşul Olimpiei şi al echipei naţionale a României.

În meciul de astăzi a debutat pentru Olimpia, oficial, şi Isabelle Mihail, 17 ani, jucătoarea născută în Canada adusă în această vară la Cluj şi despre care se spune că e o viitoare stea!

Urmează ŽFK Breznica!

Joi, tot de la ora 12.00 (ora României), Olimpia va juca în cel de-al doilea meci împotriva formaţiei ŽFK Breznica, campioana Muntenegrului.

Tot azi, de la ora 19.00 (ora României), gazda grupei, campioana Poloniei Medyk Konin, marea favorită la calificarea în faza eliminatorie a UEFA Women’s Champions League, la care evoluează Maria Ficzay, fosta jucătoare a Olimpiei, întâlneşte echipa ŽFK Breznica, campioana Muntenegrului.

OLIMPIA – Pärnu JK 7-1 (5-1)
Au marcat: Popa (3,7, 45), Vătafu (21), Voicu (39), Lunca (50, 60) / Morkovkina (37)
"Stadion im. Złotej Jedenastki", Konin
Cartonaşe galbene: – / Sõrmus, Shcherbachenia, Bannikova
Arbitru: Marte Sørø (Norvegia)

Olimpia: 31. R. Oprea – 9. Ciolacu, 22. Olar, 3. Havriştiuc, 6. Giurgiu (min. 69 – 7. Indrei) – 4. Bortan (Cpt.), 88. Tărășilă, 8. Vătafu – 14. Lunca, , 99. Popa (min. 57 – 11. Bâtea), 10. Voicu (min. 46 – 19. Mihail)
Antrenor: Mirel Albon
Rezerve: 1. Boandă (GK) – 2. Corduneanu, 5. Meluță, 20. Carp

Pärnu JK: 1. Meetua – 2. K. Saar (min. 73 – 16. Tereštšenkova), 4. H. Saar, 6. Paulus, 7. Morkovkina (Cpt.), 8. Himanen, 9. Sõrmus, 10. Brant (min. 51 – 22. Bannikova), 13. Matjuhhova (min. 86 – 17. Bessmertnõi), 20. Toom, 21. Shcherbachenia.
Antrenor: Jüri Saar
Rezerve: 12. Virula (GK), 23. Pajuviidik, 27. Tammeveski, 28. Tekku

Iată programul complet al meciurilor Grupei a 4-a preliminare a UEFA Women’s Champions League (ora e cea a României):

23 august:
Ora 12.00
Olimpia Cluj – Pärnu JK 7-1 (5-1)
"Stadion im. Złotej Jedenastki", Konin
Arbitru: Marte Sørø (Noregia)

Ora 19.00
Medyk Konin – Breznica
"Stadion im. Złotej Jedenastki", Konin
Arbitru: Julia-Stefanie Baier (Austria)

25 august:
Ora 12.00
Olimpia Cluj – Breznica
"Stadion im. Złotej Jedenastki", Konin
Arbitru: Elvira Nurmustafina (Kazakhstan)

Ora 19.00
Pärnu JK – Medyk Konin
"Stadion im. Złotej Jedenastki", Konin
Arbitru: Julia-Stefanie Baier (Austria)

28 august:
Ora 18.00
Medyk Konin – Olimpia Cluj
"Stadion im. Złotej Jedenastki", Konin
Arbitru: Marte Sørø (Norvegia)

Breznica – Pärnu JK
"Stadion Miejski we Wrześni", Września
Arbitru: Elvira Nurmustafina (Kazakhstan)