Echipa de fotbal feminin Navobi Iaşi a realizat cea mai mare performanţă din scurta istorie a clubului, calificându-se între primele trei echipe din ţară. Sâmbătă, în penultima etapă a sezonului regular, a XIII-a, Navobi s-a impus pe terenul echipei Independenţa Baia Mare cu scorul de 3-2 (1-1), prin golurile marcate de Adina Rognean (31), Teodora Plăcintă (62, 63), respectiv Dariana Indrei (30) şi Amalia Hohman (72).

În urma acestei victorii, formaţia ieşeană pregătită de Adrian Ambrosie şi-a securizat locul 3 în clasament, cu o rundă înaintea finalului sezonului regular. Navobi ocupă locul 3, cu 22 de puncte, după Olimpia Cluj (37 de puncte) şi ASA Tg. Mureş (34 de puncte), şi nu mai poate rata podiumul, având un avans de 4 lungimi faţă de următoarea clasată. Pentru locul 4, ultimul care duce în play-off, se vor bate în etapa următoare formaţiile Vasas Femina Odorhei şi Clubul Sportiv Real Craiova.

“Suntem foarte bucuroşi şi le felicit pe fete pentru această performanţă. Am reuşit acest lucru în ciuda bugetului redus, însă bine administrat, în ciuda unui lot redus, dar cu jucătoare muncitoare şi de caracter, şi mai ales datorită forței grupului şi a unității! Vreau să îi felicit pe toţi cei care au contribuit la această performanță ce onorează sportul ieşean”, a declarat managerul formaţiei Navobi Iaşi, Adrian Ambrosie.

Au întors rezultatul la Baia Mare

Navobi a obţinut punctele calificării în play-off la Baia Mare, sâmbătă, pe terenul ambiţioasei echipe Independenţa. Având lotul îmbunătățit faţă de tur, cu clujencele Laura Desmeran, Dariana Indrei şi Marta David, băimărencele au dominat începutul partidei şi au reuşit să deschidă scorul în minutul 30 prin Indrei, autoarea unei execuţii frumoase.

Ieșencele au reuşit egalarea la faza imediat următoare prin Adina Rognean, iar după pauză s-au desprins în doar două minute prin “dubla” Teodorei Plăcintă (62, 63). Gazdele au relansat partida în minutul 72 prin Hohman, dar nu au mai forţa să restabilească egalarea, iar Navobi a obţinut astfel un succes important, echivalent cu accederea în play-off-ul Superligii.

“Am avut un week-end intens, cu un meci în Cupa României cu Clujul şi la numai două zile distanţă am jucat la Baia Mare o partidă cu o încărcătură foarte mare, miza fiind accederea în play-off. Dedicăm acest succes tuturor iubitorilor de sport din Iaşi. Vreau să subliniez că uşa este în continuare deschisă pentru cei care vor să investească în aceasta echipă tânără, frumoasă şi ambiţioasă”, a completat Adrian Ambrosie.

Lotul echipei Navobi Iași:

Portari:
Mirela Abălașei, Cătălina Cojocaru, Andreea Bărău, Andreea Ștefania Sighiartău;
Apărători: Ștefana Ciobanu, Maria Magdalena Caia, Iulia Adalmina Zamfir, Iulia Mera, Andreea Scorțanu, Larisa Ambrosie, Monica Bențoiu;
Mijlocași: Ana Foia, Nicoleta Deca, Rahela Gangal, Ana Maria Proca, Adina Rognean, Georgiana Ilaș, Elena Răduc;
Atacanți: Teodora Plăcintă, Artimeza Ciubotariu, Andreea Grigoraș, Loredana Nica, Corina Musteață, Claudia Dollorenzo, Diana Elena Petrescu

NARCIS POHOAŢĂ (IAŞI)