Reunite pentru meciul de vineri, cu Spania, jucătoarele naționalei de fotbal feminin a României au fost în vizită la Ambasada Franței acolo unde au primit flori din partea Ambasadorului Franței în România, Excelența Sa domnul François Saint-Paul.

 

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost invitat împreună cu fetele din naționala de senioare a României la Reședința Franței pentru ”Sărbătoarea fotbalului feminin”.

Acest eveniment s-a desfășurat în contextul organizării de către Franța a Campionatului European 2016,ce va fi deschis de meciul dintre țara gazdă și „tricolori”, și a Campionatului Mondial de fotbal feminin din 2019. De asemenea, reprezentativele feminine ale Franței și României se vor întâlni pe 8 aprilie într-un meci din preliminariile EURO 2017.

Înainte ca reprezentantele lotului feminin al României să primească flori legate cu tradiționalul șnur alb-roșu, în fața celor prezenți au susținut discursuri, în limba română, Ambasadorul Franței în România, Excelența Sa domnul François Saint-Paul, președintele FRF, Răzvan Burleanu, și căpitanul României, Florentina Olar. Gazdele au primit din partea președintelui FRF tricoul pe care jucătorii echipei naționale a României îl vor purta pe 10 iunie, pe Stade de France. Evenimentul s-a încheiat odată cu cuvântul de mulțumire, în limba franceză, al Ioanei Bortan, componentă a lotului României.

Acțiunea marchează începutul colaborării între instituțiile de sport și cele diplomatice din Franța și România și va fi urmată și de alte evenimente care se înscriu în conceptul diplomației sportive.