Fotbalistele de la Olimpia UT Cluj-Napoca, staff-ului tehnic şi conducerea echipei au primit premii din partea Consiliului Judeţean pentru performanţele excepţionale realizate în sezonul competiţional 2012-2013, câştigarea Cupei şi a Campionatului, respectiv obţinerea statutului de gazdă pentru una dintre cele opt grupe de calificare ale viitoarei ediţii a UEFA Women’s Champions League.

[lmgallery id=”1581″lmgallery id=”1581″]

Cele 21 de jucătoare au fost decorate cu medalii şi au primit buchete de flori din partea preşedintelui forului administrativ judeţean, Uioreanu, vicepreşedinte Vakar Istvan şi a preşedintelui Consiliului de administraţie al Cluj Arena, Radu Sporiş. Medalii de onoare au primit şi membrii din conducerea echipei Olimpia Cluj, respectiv preşedintele onorific Erika Hristea, preşedintele executiv Alin Cioban, vicepreşedintele Eugen Cocan, managerul general Mirel Albon şi managerul administrativ Ioan Vlas. Fotbalistele au primit şi o cupă din partea forului administrativ judeţean, ca dovadă a recunoştinţei faţă de aportul deosebit al echipei la promovarea sportului clujean şi a judeţului în ansamblu. „Acest moment este unul foarte important şi emoţionant pentru noi, întrucât este prima dată când efortul şi succesele noastre sunt recunoscute în mod oficial, de către autorităţi. Suntem conştienţi de valoarea echipei noastre, însă până acum ne-am lăudat singuri, în culise. De aceea apreciem foarte mult consideraţia forului administrativ judeţean de a organiza o ceremonie de recunoaştere a rezultatelor noastre”, a declarat preşedintele executiv al Olimpia UT Cluj-Napoca, domnul Alin Cioban. La rândul său, Horea Uioreanu le-a ţinut pe fotbaliste: „Ţin să vă asigur de faptul că, în calitatea mea de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, voi continua să fiu alături de voi, atât cu sufletul cât şi prin suportul financiar, din dorinţa ca aceste rezultate de excepţie să se repete şi în viitor astfel încât numele judeţului nostru să fie rostit din nou cu respect în întreaga Europă şi chiar dincolo de graniţele ei. În acelaşi timp, este de datoria noastră să încurajăm practicarea sportului în şcoli, acesta fiind de altfel motivul care a stat la baza deciziei noastre de a oferi acces gratuit pe stadionul Cluj Arena tinerilor până la 18 ani, atât la meciurile de fotbal, cât şi la manifestările sportive aparţinând celorlalte cluburi sportive din judeţ.” Echipa de fotbal feminin Olimpia UT Cluj-Napoca este singurul club din Cluj care a obţinut în acest an cupă şi campionat. Pe lângă această performanţă a Olimpiei Cluj, care a obţinut pentru al treilea sezon consecutiv titlul de Campioană şi Cupa României, se remarcă şi rezultatele pe care această formaţie le-a înregistrat în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din Europa: UEFA Women’s Champions League. În sezonul recent încheiat, Olimpia Cluj a reprezentat cu succes judeţul în Liga Campionilor, fiind eliminată doar în faza optimilor de finală de către puternica formaţie italiană Torres Calcio. Acest parcurs excepţional a făcut ca, în acest an, Clujul să devină, pentru prima dată, gazdă pentru una dintre cele opt grupe de calificare ale viitoarei ediţii a UEFA Women’s Champions League, Olimpia Cluj făcând parte, graţie coeficientului, din prima grupă valorică la tragerea la sorţi pentru desemnarea configuraţiei grupelor.

 
Sursa ziuadecluj.ro