Fortuna Hjørring, cu Florentina Olar-Spânu căpitan, a obținut miercuri seară calificarea în optimile de finală ale UEFA Women’s Champions League! A fost cel mai dramatic duel din această fază a competiției.

După 1-2 în tur, pe „San Mamés din Bilbao, acum o săptămână, campioana Danemarcei a reușit să obțină biletele pentru „optimi” după ce s-a impus în fața campioanei Spaniei, Athletic Bilbao, cu scorul de 3-1, golul calificării fiind reușit de brazilianca Tamires Cássia Dias Gomes în minutul 119, atunci când toată lumea se pregătea pentru loteria loviturilor de departajare.

Cu șase minute înainte de final

"A fost un meci incredibil de greu, dar am crezut tot timpul în șansa noastră, chiar și atunci când am fost egalate”, a declarat Florentina Olar-Spânu, căpitanul echipei Fortuna Hjørring și al primei noastre reprezentative. Fortuna a deschis scorul prin Nevena Damjanović, în minutul 49, sârboaica transformând impecabil o lovitură liberă din marginea careului mare spaniol. Athletic a egalat în minutul 69, dar Fortuna a trimis meciul în prelungiri cu șase minute înainte de finalul timpului regulamentar, prin Camilla Kur Larsen.

Golul calificării echipei Fortuna Hjørring a venit la capătul unei faze la care jucătoarele grupării daneze au cerut inclusiv penalty pentru un henț al defensivei spaniole!

Florentina Olar-Spânu s-a numărat din nou printre cele mai bune jucătoare de pe teren. În multe momente ale jocului, Florentina a tras pur și simplu echipa după ea! Forma foarte bună pe care căpitanul naționalei României o traversează nu poate fi decât de bun augur în perspectiva dublei de baraj cu Portugalia, pentru ultimul bilet la EURO 2017 rămas „nevândut”!

Portugalia și România se întâlnesc pe 21 octombrie, la Lisabona, și pe 25, la Cluj!

Se pregătește Maria Ficzay

Astăzi, tot în manșa secundă a „16-imilor”UEFA Women’s Champions League, o altă jucătoare de bază din echipa națională a României, Maria Ficzay, forțează și ea calificarea în „optimi” cu Medyk Konin.

Campioana Poloniei s-a impus în prima manșă, pe teren propriu, în fața formației ACF Brescia cu 4-3, după ce a revenit, incredibil, de la 1-3 în ultimul sfert de oră al partidei (foto).

Meciul e programat de la ora 21.30 (ora României) pe „Stadio Mario Rigamonti” din Brescia și va fi arbitrat de Viola Raudziņa (Letonia). La Brescia e legitimată, a fost rezervă în tur, și Camelia Ceasar, 18 ani, jucătoare de origine română.