Echipa națională feminină de fotbal a României a ajuns în premieră la baraj, fiind mai aproape ca oricând de calificarea la un turneu final. Fetele noastre nu vor merge, însă, la vară în Olanda, la Campionatul European, după două rezultate de egalitate cu reprezentativa similară a Portugaliei. În primul meci, la Lisabona, a fost 0-0, iar la Cluj-Napoca, pe stadionul “Doctor Constantin Rădulescu” scorul a fost 1-1.

Chiar dacă nu au reușit să se califice, fetele pregătite de Mirel Albon se pot lăuda cu faptul că au reușit să aducă suporterii alături de fotbalul feminin. Pe 25 octombrie, pe arena CFR-ului, au fost prezenți 7.110 spectatori, cel mai numeros public la un meci de fotbal feminin în România! Cifra este impresionanță și când ne raportăm la toate grupele de calificare la Euro 2017. Din cele 174 de partide disputate, meciul România – Portugalia a avut a 12-a asistență! Totodată, la nivel de națiuni, ne situăm pe locul 6, după Franța, Anglia, Germania, Suedia și Danemarca.

De asemenea, în clasamentul asistenței medii la partidele de pe teren propriu din aceste preliminarii suntem pe locul 10 în Europa! Asta în condițiile în care unul dintre cele 5 meciuri s-a disputat la Mogoșoaia, cel cu Albania, cu doar 100 de spectatori în tribună.

2.145 a fost media de spectatori pe care a avut-o selecționata feminină de fotbal a României în campania de calificare la Euro 2017