Echipa pregătită de Mirel Albon a fost lăudată de italieni, care consideră victoria de la Cluj drept una dintre cele mai importante din ultima perioadă. România a fost lipsită în confruntarea cu Italia de două piese de bază, Ștefania Vătafu și, mai ales, căpitanul Florentina Olar-Spânu. Prima e accidentată, în timp ce Florentina a anunțat că e însărcinată!

Selecționerul Mirel Albon a mărturisit că nu a adormit până nu a revăzut partida România – Italia. Tehnicianul s-a arătat mulțumit de evoluția echipei, dar mâhnit în privința scorului. Mirel Albon spune că naționala României poate încă furniza surpriza în Grupa a 6-a de calificare la Campionatul Mondial din Franța, în ciuda eșecului în fața Italiei.

„Fetele au fost afectate mental de cele două absențe”

– Domnule Albon, acum, la rece, ce concluzii se pot trage după această primă partidă?
– Am revăzut meciul cu Italia în noaptea care a urmat. Am decoperit multe lucruri bune, mai ales pe faza defensivă. Am fost mulțumit de determinarea fetelor, de spiritul lor de luptă, de spiritul lor de sacrificiu. Am insistat în pregătirea meciului pe aceste aspecte. Din prea multă determinare, insistând prea mult pe asta, am pierdut însă din calitatea jocului. În repriza a doua ne-am revenit și, în ciuda unei dominări a Italiei, nu cred că formația oaspete și-a creat mai multe ocazii decât noi.

– Cât au contat, psihic, cele două absențe?
– Clar, fetele au fost afectate mental de absența Florentinei Olar-Spânu și de cea a Ștefaniei Vătafu.

„Brigitta Gődér va putea juca”

– Ce urmează?
– De azi intrăm cu tot lotul Olimpiei Cluj, care dă cele mai multe jucătoare la echipa națională, în pregătirile pentru Liga Campionilor. E un amănunt important. Apoi, peste o lună, urmează meciurile cu Belgia și Italia, ambele în deplasare, în care putem produce surpriza. Dacă vrem să rămânem în cărți pentru calificarea la Campionatul Mondial trebuie să luăm puncte. Avem nevoie de puncte din aceste două confruntări, nu de punct! Avem așadar o lună la dispoziție să ne punem la punct pentru aceste două dificile confruntări.

– Vor apărea noutăți până atunci?
– Sperăm să o putem recupera până la ora meciului cu Belgia, primul al acestei duble, pe Ștefania Vătafu. Avem deja confirmarea că Brigitta Gődér va putea juca. Și-a revenit după accidentarea suferită. Jucătoarele din străinătate vor primi un program de pregătire și, de asemenea, vor fi monitorizate.

„O vrem pe Isabelle”

– Vești de peste Ocean?!
– Încercăm să o putem aduce pentru aceste două jocuri pe Isabelle Mihail. Evoluțiile sale la Kent State University reprezintă o surpriză pentru toată lumea. Să joci titular încă din primul an de facultate, e ceva extraordinar, înseamnă că ai valoare. Și, să nu uităm, Isabelle a revenit după aproape un an de pauză, după accidentarea gravă suferită anul trecut în Polonia. E o fată foarte puternică. Încercăm să-i convingem pe cei de la Kent State University să o lase la națională pentru meciurile din octombrie.

„Nu vreau să fac reproșuri”

– Se putea mai mult la acest debut?
– Cu siguranță. Puteam obține mai mult din această confruntare. Am început însă timorat jocul împotriva Italiei. Ne-am precipitat în multe momente. Am prins Italia decoperită în câteva rânduri și nu am știut să profităm, deși pregătisem asta. Știam punctele slabe ale adversarului, dar demarcările noastre, ultima pasă nu au funcționat. Asta pot spune că m-a nemulțumit. Mai ales că avem jucătoare cu experiență, cu sute de meciuri internaționale, care au mai jucat împotriva Italiei. Mă așteptam mai mult de la ele. În schimb, Maria Ciolacu, abia a încheiat junioratul, a evoluat foarte bine. La fel și Teodora Meluță, încă junioară, dar, din păcate, ea s-a accidentat și am fost nevoiți să o înlocuim. Nu vreau să fac reproșuri pentru că, sunt sigur, peste o lună vor evolua altfel, mult mai bine adică.

– Italienii au lăudat echipa noastră!
– Le-a fost teamă de acest meci. Au răsuflat ușurați la final. Nimeni nu se așteaptă să luăm puncte în cele două confruntări cu Belgia și Italia din deplasare, care urmează, așa cum nimeni nu ne vede acolo la primele locuri. Repet, cred că luna viitoare fetele sunt capabile de surprize.

Grupa a 6-a

Meciuri disputate:
15 septembrie
Italia – Moldova 5-0
19 septembrie
România – Italia 0-1
Belgia – Moldova 12-0

Clasament:
1. Italia 6p; 2. Belgia 3p; 3. Portugalia 0p (nu a debutat încă); 4. România 0p; 5. Moldova 0p

Urmează în 2017:
20 octombrie
Belgia – România, „Den Dreef Stadium” – Leuven
24 octombrie
Italia – România, „Stadio Teofilo Patini” – Castel di Sangro
Portugalia – Belgia, „Estádio Municipal 25 de Abril” – Penafiel
24 noiembrie
Portugalia – Moldova
28 noiembrie
România – Molodova
Portugalia – Italia