Brøndby și Fortuna Hjørring cele două formații care își împart titlurile de mai bine de un deceniu în Danemarca se confruntă azi pentru prima oară în play-off-ul Elitedivisionen, liga de elită a campionatului feminin de fotbal danez.

Cu Florentina Olar, căpitanul naționalei României, în mare formă, Fortuna e prima în ierarhia campionatului danez, cu trei puncte avans față de marea rivală Brøndby, campioana de anul trecut. Partida, programată de la ora 14.00 (ora României), contează pentru etapa a V-a a play-off-ului.

“Suntem pe primul loc și acolo vrem să rămânem până la final. Ne așteaptă azi un meci foarte greu, dar ne-am propus ca până la returul cu Brøndby, pe 18 iunie, să fim campioane. În afara etapei de azi mai avem de jucat cinci meciuri. În timpul sezonului regular nu le-am învins pe fetele de la Brøndby, dar nici nu am pierdut. A fost 1-1 la ele și 2-2 la noi”, a spus Florentina.

Jucătoarea noastră a mai adăugat: “Mă simt bine, în formă, am marcat în fiecare meci din play-off. Sper să o țin tot așa, să devină un obicei, chiar dacă cel mai important e să câștige echipa, nu să marchez eu”.

În ciuda programului încărcat, căpitanul naționalei României a ținut să se bucure de Paște, chiar dacă nu a fost acasă. “Am făcut ouă roșii! Am ciocnit cu una dintre colege, o sârboaică, Nevena Damjanović. Nu e ca acasă, dar asta e viața”, a mai spus Florentina.