Legitimată ultima oară în țară la ASA Târgu Mureș, Corina Simona Olar, 32 de ani, a plecat în această iarnă în Ungaria. Multiplă campioană a României cu Olimpia Cluj și, până anul trecut om de bază în naționala de fotbal a României, hunedoreanca a fost foarte aproape de retragere. „Eram decisă să mă las de fotbal. Chiar îmi făcusem actele pentru Anglia, unde mă pregăteam să plec. Găsisem ceva de lucru. De Crăciun m-am trezit însă cu un telefon de la o fostă colegă de la Olimpia Cluj, unguroaică. M-a întrebat dacă sunt interesată să merg în Ungaria să joc. Am fost mai degrabă curioasă, nu neapărat dornică să continui. Am fost contactată ulterior de antrenorul echipei DVTK Miskolc, din Liga a II-a. Fórizs Sándor îl cheamă. Mi-a vorbit despre proiectul lor, despre faptul că vor să se bată la promovare și mai apoi la titlu! Am cerut timp de gândire, iar, într-un final, am acceptat”, povestește Corina Olar.

„Mi-ar plăcea să continui aici”

Fostul fundaș central al campioanei României și al vicecampioanei ASA Târgu Mureș se pregătește de două săptămâni cu echipa din Miskolc, lider în acest moment în liga a doua maghiară, cu 33 de puncte, cu cinci mai mult decât a doua clasată, Szent Mihály FC. „Avem condiții foarte bune. Echipa de fete face parte din clubul mare al celor de DVTK. Cu limba maghiară nu prea mă descurc! Mi-am propus însă să o învăț”, mai spune Corina.

Românca a și jucat două meciuri amicale în tricoul noii sale echipe. La ultimul, cel împotriva prim-divizionarei MTK Budapesta, scor 3-3, a și marcat un gol, din lovitură liberă. „Am contract până la finalul sezonului. Nu știu ce se va întâmpla după aceea. Mi-ar plăcea să continui aici, dar mai e până la vară”, a mărturisit Corina Olar, care nu e la prima experiență în străinătate. Hunedoreanca a jucat între 2008 și 2010 în Cipru, la Apollon Limassol.

Miskolc are un titlu

Fotbalul feminin nu e ceva nou la Miskolc. Deși actuala secție de fotbal se află în al doilea an de activitate, orașul se laudă cu un titlu de campioană la fete. În 2001, fetele de la Miskolci VSC cucereau titlul de campioane ale Ungariei, după o luptă cu Győri ETO și Debreceni VSC.
Campioana en-titre a Ungariei e formația Ferencváros, care a și participat în acest sezon la meciurile din grupele preliminare ale UEFA Women’s Champions League. Ca și campioana României Olimpia Cluj, Ferencváros a încheiat grupa pe locul secund, insuficient pentru accederea în faza eliminatorie a competiției. Naționala Ungariei se află pe locul 40 în ierarhia FIFA, la trei locuri în spatele naționalei României.