Elveția începe turneul final pe 22 iunie la Cluj-Napoca, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, într-o partidă ce va da tonul evoluției lor la acest turneu, căci întâlnește Norvegia, echipa în fața căreia are cele mai multe șanse la victorie. Pentru că apoi urmează înfruntările cu marile favorite ale grupei: Italia, pe Cluj Arena, și Franța pe „Dr. Constantin Rădulescu”.

Naționala Elveției U21 are o istorie scurtă din punct de vedere al calificărilor la #U21Euro: în perioada 1978-2000, n-au reușit vreo calificare. În 2002 au spart gheața și chiar au ajuns până în semifinale.

Însă, cel mai bun rezultat din istorie l-au avut in 2011, când au jucat finala, pe care au pierdut-o în fața Spaniei.

A urmat iar o perioadă de secetă în materie de calificări până la ultima ediție a turneului final, cea din 2021, când nu au reușit să treacă de faza grupelor.

La turneul final din această vară elvețienii s-au calificat de pe locul 2 dintr-o grupă câștigată de Olanda, reușind un 2-2 cu aceștia pe teren propriu.

Ultimele 2 meciuri de pregătire înainte de turneul final le dau speranțe:

Au pierdut greu în Spania, favorita grupei de la București, cu 2-3 după ce au condus cu 1-0 și 2-1 până în minutul 75. Apoi au câștigat cu 2-1 meciul cu Israel, de asemenea calificată la turneul final.

Iată câțiva dintre jucătorii reprezentativi al naționalei U21 a Elveției:

Dan Ndoye – mijlocaș la Basel, autorul primului gol în meciul de pregătire cu Spania. A evoluat constant ca titular în acest sezon, atât în prima ligă elvețiană cât și în UEFA Conference League, competiție în care Basel s-a calificat dramatic în semifinale, după o victorie în prelungiri pe terenul lui Nice.

Kastriot Imeri – mijlocaș, jucător de bază la clubul BSC Young Boys, club ce domină autoritar prima ligă elvețiană, marcator în ambele meciuri de pregătire specificate mai sus.

Darian Males – este atacant la Basel, împrumutat de la Inter Milano, și unul dintre eroii lui Basel în sfertul de finală din Conference League cu Nice, fiind cel care o oferit pasa decisivă la golul calificării obținute în prelungiri.

Simon Sohm – mijlocaș, coleg cu Dennis Man și Valentin Mihăilă la Parma, echipă cu care se află în lupta pentru promovare în Serie A.

Elveția e echipa ce își propune să producă surpriza în grupa titanilor Franța și Italia. Dacă vrei să o urmărești din tribune, găsești bilete la meciurile lor de pe Cluj Arena și „Dr. Constantin Rădulescu” aici: under21tickets.ro