Sâmbătă va avea loc cel mai important duel al returului seriei a doua, în care se vor întâlni ocupantele primelor două locuri, SSC Farul şi Progresul 1944 Spartac. Cele două echipe au acelaşi număr de puncte, după ce runda trecută bucureştenii au profitat de remiza constănţenilor la Râmnicu Sărat şi i-au egalat ân clasament.

La 40 de ani, Dorel Zaharia a revenit la SSC Farul

Derby-ul dintre cele două nou-promovate, care au patru puncte avans în faţa celor de la Axiopolis Cernavodă, va fi primul din acest sezon jucat pe stadionul "Farul" din Constanţa, fiind omologat recent pentru eşalonul al treilea. Gazdele au de luat o revanşă pentru meciul din tur, câştigat de bucureşteni cu 7-0, prin golurile reuşite de Adrian Neacşu, Marius Diţu de două ori, Ciprian Stanciu tot de două ori, dar o dată din penalty, Daniel Stoian şi Dragoş Zaharia.

Constănţenii îl vor avea la dispoziţie pentru acest meci şi pe veteranul Dorel Zaharia (40 de ani), legitimat în această săptămână, el revenind la echipă după o pauză de aproape opt luni, interval în care a evoluat la Viitorul Fîntînele, vicecampioana ediţiei trecute a Ligii a Iv-a constănţene.

Petrolul 52 s-a distanţat la cinci puncte după eşecul Alexandriei

Dacă în seria I, situaţia în clasament nu s-a schimbat după rezultatele de vineri, în care primele trei clasate au învins pe linie, în schimb, în seria a III-a, liderul ACS Petrolul 52 a primit un ajutor nesperat de la Flacăra Moreni. Dâmboviţenii au dat lovitura în Vinerea Mare şi au învins în deplasare pe AFCM Alexandria, ocupanta locului secund în serie, cu 1-0, printr-un penalty transformat de Mihai Plăcintă.

Cum prahovenii nu au avut emoţii cu satelitul Concordiei, scor 4-0, aceştia s-au distanţat în clasament la cinci puncte de gruparea din Alexandria. Cum liderul va sta în etapa din weekend, deoarece ar fi trebuit să joace cu Urban Titu, ocupanta locului secund ar putea reduce la două puncte diferenţa dintre cele două dacă va învinge pe Concordia Chiajna 2, însă va avea un meci în plus disputat faţă de ACS Petrolul 52

Urmează derby-ul Naţional Sebiş – CSM Şcolar

Seria a patra continuă să fie condusă de ACS Şirineasa, care are zece puncte avans în faţa principalelor urmăritoare, CSM Şcolar şi Naţional Sebiş, însă reşiţenii au un meci mai puţin disputat. Ordinea ultimelor două clasate pe podium la acest moment se poate schimba după meciul direct de sâmbătă, care se va disputa la Sebiş.

Arădenii au trecut peste eşecul neaşteptat de vineri, când au pierdut la Ghiroda, scor 0-2 şi au învins miercuri pe Gloria Lunca Teuz Cermei cu 3-0, într-un meci reprogramat. De partea cealaltă, reşiţenii sunt neînvinşi în 2018, cu patru victorii şi un egal, iar unul dintre transferurile iernii, Marius Staicu, a marcat cel puţin o dată în fiecare meci din retur.

Învinsă în derby-ul clujean cu satelitul CFR-ului, U mai are şapte puncte avans

Ziua de sâmbătă va avea în centrul atenţiei, în seria a cincea, al doilea derby clujean al săptămânii, cel dintre AS FC U Cluj şi Sănătatea. Primul a fost cel dintre CFR 2 şi U, disputat marţi, ca restanţă din etapa a 16-a şi câştigat de primii cu 2-1, prin dubla lui Dodoi, golul de onoare al oaspeţilor fiind reuşit de Goga.

Elevii lui Adrian Falub mai au şapte puncte avans, dar şi un meci mai puţin disputat decât Industria Galda şi îl vor avea ca adversar în duelul cu Sănătatea pe veteranul Tilincă (39 de ani pe 1 august), care a marcat câte o dublă în ultimele două meciuri de campionat.

Iată rezultatele etapei de Paşte:

SERIA I, ETAPA 21

6 aprilie, ora 17:00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Sporting Lieşti 3-0 (1-0)
László Hodgyai (33, 53), Arthur Györgyi (57 – pen.)

KSE Târgu Secuiesc – Aerostar Bacău 1-2 (0-1)
József Gazda (55 – pen.) / Cătălin Vraciu (17), Cornel Căinari (90+1)

CSM Paşcani – Suporter Club Oţelul Galaţi 0-2 (0-0)
Daniel Gîţă (47), George Cârjan (57)

Sănătatea Darabani – AFC Odorheiu Secuiesc 0-1 (0-1)
Ion Marian (10)

Bucovina Rădăuţi – CSM Focşani 2007 1-1 (0-1)
Radu Ungurianu (61 – pen.) / Constantin Budeanu (16)

Olimpic Cetate Râşnov – Metalosport Galaţi 3-0
Metalosport a fost exclusă din campionat în timpul returului şi va pierde toate meciurile returului la “masa verde”

Avântul Valea Mărului – AFC Hărman 0-3
Avântul s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la “masa verde”

CSM Roman a stat

SERIA A II-A, ETAPA 19

6 aprilie, ora 17:00
ACSM Olteniţa – Axiopolis Sport Cernavodă 0-1 (0-1)
Marius Fotescu (34)

FCSB 2 – Sportul Chiscani 0-0

Înainte Modelu – Unirea 04 Slobozia 0-1 (0-0)
Vasile Bucă (68)

Metalul Buzău – FC Voluntari 2 0-2 (0-2)
Giovani Ureche (7), Patrick Niţă (25)

Delta Dobrogea Tulcea – Agricola Borcea 1-2 (1-0)
Robert Pîslaru (23) / Marian Şerban (80), Adrian Grigore (87)

Progresul 1944 Spartac – Victoria Traian 3-1 (1-1)
Alexandru Nechita (12), Mircea Donca (50 – pen.), Marius Diţu (53) / Costel Roşu (37)

CSM Râmnicu Sărat – ASSCS Farul Constanţa 2-2 (1-0)
Florin Sava (18), Iulian Burghelea (73) / Claudiu Dragu (69), Raphael Stănescu (77)

SERIA A III-A, ETAPA 19

6 aprilie, ora 16:00
ACS Petrolul 52 – Concordia Chiajna 2 4-0 (2-0)
Nini Popescu (12, 41 – pen.), Alexandru Ciocâlteu (53), Sergiu Arnăutu (78)

6 aprilie, ora 17:00
AFC Astra 2 – Viitorul Domneşti 6-0 (2-0)
Cristinel Matei (20, 40 – pen.), Vlad Bărbulescu (50), Dragoş Gheorghe (63), David Brăilă (75), Ovidiu Lupuleţ (90+3)

CS Mioveni 2 – Sporting Roşiori 2-1 (1-0)
Ovidiu Comănescu (25), Mihai Şchiopu (60) / Leonard Brînceanu (77 – pen.)

Atletic Bradu – FC Aninoasa 0-3
Alin Leotescu (10, 78), Sorin Pahonţu (51 – pen.)
Meciul s-a terminat în minutul 87, după ce gazdele au rămas în şase jucători. Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a omologat meciul cu scorul de 0-3

Voinţa Turnu Măgurele – CS Tunari 4-0 (2-0)
Alexandru Sălcianu (1, 5), Momodou Jallow (75), Silviu Moise (90)

AFCM Alexandria – Flacăra Moreni 0-1 (0-0)
Mihai Plăcintă (52 – pen.)

SC Popeşti-Leordeni a stat

SERIA A IV-A, ETAPA 21

6 aprilie, ora 17:00
Centrul Naţional de Pregătire Timişoara – ACSO Filiaşi 3-1 (2-0)
Vlad Chera (20), Patrick Peter (35), Marius Filip (90+4) / Ionel Dinu (67)

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – CSM Lugoj 1-5 (0-1)
Takenori Kawagoe (90) / Bogdan Nicolescu (40), Cristian Pădurariu (49), Gelu Velici (53 – pen.), Szabolcs Szekely (61), Bogdan Bozian (90+1 – pen.)

CSM Şcolar Reşita – AFC Hermannstadt 2 2-0 (2-0)
Marius Staicu (15), Laurenţiu Breşneni (39)

ACS Ghiroda – Naţional Sebiş 2-0 (2-0)
Darius Neamţu (18), Cosmin Mancaş (36)

CS U Craiova 2 – Internaţional Băleşti 7-0 (1-0)
Mihai Mihăilă (6), Jovan Marković (62), Vasile Constantin (64), Lucian Buzan (66, 75, 77, 78)

Şoimii Lipova – CNS Cetate Deva 1-0 (0-0)
Kevin Trabalka (66)

Millenium Giarmata – ACS Şirineasa 1-3 (0-2)
Michel Rosenblum (20) / Marius Cioiu (4, 29), Nicolae Gunie (57)

Gloria Lunca Teuz Cermei a stat

SERIA A V-A, ETAPA 21

6 aprilie, ora 17:00
Metalurgistul Cugir – Performanţa Ighiu 3-1 (1-0)
Andrei Făgărăşanu (16, 72), Tudor Şaucă (90) / Claudiu Oara (74 – pen.)

ACS Fotbal Comuna Recea – Avântul Reghin 2-2 (1-1)
Daniel Mih (40, 57) / Bogdan Stavilă (11), Rareş Inţa (55)

Gaz Metan Mediaş 2 – Industria Galda 0-2 (0-0)
Flaviu Baghiu (69), Claudiu Haiduc (77)

Unirea 1924 Alba Iulia – CFR Cluj 2 3-2 (1-1)
Ciprian Selagea (45 – pen.), Claudiu Davidaş (52), Alex Băican (74 – aut.) / Marius Coman (20), Mihai Kereki (89)

CS Iernut – Unirea Dej 0-0

Sănătatea Cluj – Unirea Tăşnad 6-0 (4-0)
Sebastian Indreica (13), Cosmin Tilincă (19, 52), Andrei Ceaca (37, 45+1), Daniel Bria (67)

Viitorul Ghimbav – AS FC Universitatea Cluj 0-3
Viitorul s-a retras în pauza de iarnă şi va pierde toate meciurile returului la "masa verde".

FC Avrig a stat

RESTANŢE

SERIA A IV-A, ETAPA 12

11 aprilie, ora 17:00
Naţional Sebiş – Gloria Lunca Teuz Cermei 3-0 (2-0)
Sebastian Tătulea (28), Cristian Onţel (66), Ionuţ Petculescu (90)

SERIA A V-A, ETAPA 16

10 aprilie, ora 17:00
CFR Cluj 2 – AS FC U Cluj 2-1 (1-0)
Gabriel Dodoi (44, 46) / Dorin Goga (52)