În fotbalul românesc, puține nume stârnesc atâtea zâmbete și respect precum cel al lui Petre Grigoraș. Antrenorul care a „desenat” fotbal-spectacol la Galați, Constanța sau Târgu Jiu, a acceptat o provocare ce ține de spirit, nu de nivelul diviziei. La 61 de ani, omul care a trăit magia Ligii Campionilor ca jucător și a făcut din Pandurii o echipă de nivel european, se află acum la cârma Cetății Suceava, cu gândul să readucă un oraș care „respiră fotbal” în liga secundă.
Într-o luptă „la baionetă” cu Șoimii Gura Humorului pentru supremația în serie, Grigoraș nu și-a pierdut verva care l-a consacrat. Glumește pe seama istoriei și spune că ar vrea să ceară sfaturi chiar de la ctitorul cetății: „Sper să-l întreb și pe nenea Ștefan (n.r. Ștefan cel Mare) cum a câștigat-o. Poate câștig și eu și o să iau fața Humorului cu învățămintele de la dânsul”.
De la semifinaliștii Mondialului din ’94 la „miracolul” Pandurii
Cariera lui Grigoraș este un puzzle de momente de aur. Ca jucător, a simțit presiunea Champions League cu Steaua și Levski Sofia. În Bulgaria, a trăit o experiență ireală chiar în 1994, anul în care vecinii noștri terminau pe locul 4 în lume. „La Levski am avut șase colegi care au fost la Mondial, patru erau titulari. Era o atmosferă fantastică”, își amintește el.
Însă, ca antrenor, numele său va rămâne pe veci legat de „generația de aur” a celor de la Pandurii Târgu Jiu. Grigoraș a preluat o echipă de pe ultimul loc și a transformat-o în vicecampioană a României, lansând pe orbită jucători care au devenit piloni ai naționalei, precum Vlad Chiricheș, Mihai Pintilii, Alexandru Maxim sau Dan Nistor.
„Nu o să uit acea echipă niciodată. Ne-am completat uman, nu doar ca antrenor și jucători. I-am luat de pe ultimul loc și au ajuns la națională”, spune cu mândrie cel poreclit „Grig”.
Dorul de stadioane arhipline
Suceava trăiește încă din amintirile perioadei de glorie a Forestei, iar Grigoraș știe cel mai bine ce înseamnă presiunea tribunelor din nordul Moldovei. A fost aici ca adversar în vremurile în care stadionul era neîncăpător și refuză să accepte stadioanele goale.
„Ar fi o bucurie uriașă să reușim promovarea, mai ales că am plecat destul de jos în această campanie. Suceava merită fotbal mare. Decât să joci în București, la echipe de cartier cu 500 de oameni în tribune, mai bine aici, unde lumea te oprește pe stradă și te respectă”, mărturisește antrenorul.
