Foto: UEFA

Săptămâna aceasta vor avea loc meciurile din prima manșă a sferturilor de finală din cadrul UEFA Champions League, la unul dintre acestea forul continental delegând o brigadă de arbitri din România.

Astfel, la jocul dintre echipele italiene AC Milan și SSC Napoli, la centru se va afla Istvan Kovacs, care va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii asistenți Vasile Florin Marinescu și Mihai Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horațiu Mircea Feșnic. În camera VAR se vor afla Bastian Dankert și Marco Fritz (ambii din Germania).

Observator pentru brigada de arbitri va fi italianul Roberto Rosetti, iar delegat de joc a fost desemnat Aristeidis Stavropoulos (Grecia).

Partida dintre AC Milan și SSC Napoli va avea loc miercuri, 12 aprilie, de la ora 22:00, pe San Siro din Milano.

Articol de Daniel Lazăr