Vineri, 11 august, de la ora 11:30, va avea loc la Casa Fotbalului tragerea la sorți pentru programul Ligii 1 Feminin și Ligii 2 Feminin, sezonul 2023/2024. Evenimentul va fi în direct pe Facebook Liga Feminină și YouTube FRF TV.
Sezonul 2023/2024 din Liga 1 Feminin debutează cu opt cluburi la start, care vor juca într-un nou format competițional, mai atractiv și spectaculos.
Echipe participante Liga 1
Universitatea Cluj
Politehnica Timișoara
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
Banat Girls
CSM Alexandria
Farul Constanța
CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud
ACS Tg. Mureş 1898 – MSE 1898
- Cele 8 echipe participante în competiție vor juca tur-retur, rezultând un total de 14 meciuri;
- La finalul returului, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar următoarele 4 clasate se vor califica în play-out;
- Atât meciurile din play-off, cât și cele din play-out se vor disputa în sistem tur-retur de 2 ori (2x tur-retur), rezultând 12 meciuri;
- În total, se vor disputa 26 partide în sezonul 2023/2024.
Pentru sezonul regular, se trage la sorți poziția fiecărei echipe în schema prevăzută de tabela Berger de 8 echipe. Pentru play-off și play-out se aplică tabela Berger în funcție de locul ocupat de echipe la finalul sezonului regular.
PROMOVARE / RETROGRADARE
Câștigătoarele celor două serii din Liga 2 Feminin (locul 1 Seria 1 și locul 1 Seria 2) vor juca un meci de baraj în dublă manșă cu ocupantele locurilor 7-8 din Liga 1 Feminin. Meciurile se vor stabili prin tragere la sorți, gazda primului joc fiind echipa din Liga 2 Feminin. Se va împerechea o echipă din Urna A cu o echipă din Urna B.
URNA A: locurile 7-8 din Liga 1 Feminin
URNA B: câștigătoarele celor două serii din Liga 2 Feminin
Câștigătoarele jocurilor de baraj vor promova / se vor menține în Liga 1 Feminin.
În Liga 2 Feminin, cele 20 de echipe participante au fost împărțite în două serii a câte 10 echipe. Meciurile se vor disputa în sistem tur-retur, iar câștigătoarele celor două serii vor disputa în dublă manșă un baraj de promovare în Liga 1. Ultimee două clasate din fiecare serie retrogradează în Liga 3 Feminin.
Cele două serii din Liga 2 Feminin, sezon 2023/2024
SERIA 1
- Asociația Suporter Club Oțelul Galați
- ACS Liceenii Topolog
- ACS Vulpițele Galbene Roman
- AFC Fair Play Joc Cinstit
- Fotbal Club FCSB
- Politehnica Iași
- ACS Vasas Femina FC
- CS Juniorul 2014
- CS Nicu Gane Fălticeni
- ACS Estera Țifești
SERIA 2
- United Bihor (retrogradată, dar prima invitată)
- ACS Campionii FC Argeș
- ACS Atletic Olimpia Gherla
- AFC Hermannstadt
- FC Olimpic Star
- F.F. Baia Mare
- ACS Roma Florin Pădurean
- ACS Atletic Drobeta
- CSM Alba Iulia
- Politehnica Timișoara 2
Programul de disputare a sezonului 2023-2024 în Liga 2 Feminin va fi stabilit pe baza Tabelei Berger pentru 10 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind alocat prin tragere la sorți.