Forul continental l-a invitat pe președintele FRF, Răzvan Burleanu, să susțină o prezentare în cadrul cursurilor Executive Master for International Players (MIP), program educațional UEFA adresat foștilor jucători internaționali din întreaga lume. Președintele FRF a fost prezent și la primele două ediții MIP.

În actuala promoție, cea de-a treia de la inaugurarea programului de master, sunt 30 de participanți din 25 de țări, printre care mai mulți foști câștigători de turnee și competiții continentale și mondiale, cu un total de 147 de titluri și cupe naționale în palmares și 1940 de meciuri jucate pentru echipele lor naționale.

Printre cei mai cunoscuți participanți la actuala ediție se numără Ricardo ‘Kaká’ Leite (Brazilia), Florent Malouda (Franța), John O’Shea (Irlanda), Andrey Arshavin (Rusia), Emile Heskey (Anglia), Didier Drogba (Coasta de Fildeș), Júlio César (Brazilia). La master participă și 3 foste jucătoare la nivel internațional: Xiaojie Weng (China, 80 selecții), Lise Klaveness (Norvegia, 73 selecții), Janne Madsen (Danemarca, 61 selecții).

În cadrul întâlnirii ce a avut loc la Paris, Răzvan Burleanu le-a vorbit participanților despre importanța planificării strategice pentru dezvoltarea fotbalului și le-a prezentat acestora inclusiv proiectele implementate de Federația Română de Fotbal pentru creșterea numărului de jucători la nivel de grassroots, precum și competițiile de juniori create în ultimii ani, dar și rezultatele obținute în atragerea de fonduri din mediul de business.

La finalul cursurilor, participanții și lectorii și-au dat întâlnire pe teren la un meci de fotbal în sală. Partida s-a disputat la baza sportivă a Federației Franceze de Handbal.

Programul UEFA dorește să le asigure foștilor fotbaliști care au evoluat la cel mai înalt nivel suportul și informațiile necesare unei tranziții spre o carieră în administrație.

Printre absolvenții primelor două ediții se numără foști jucători precum: Eric Abidal (Franța), Nuno Gomes (Portugalia), Christian Karembeu (Franța), Mbo Mpenza (Belgia), Juninho Pernambucano (Brazilia) – 2017; Gaizka Mendieta (Spania), Gilberto Silva (Brazilia), Youri Djorkaeff (Franța), Kolo Toure (Coasta de Fildeș), Patrick Mboma (Camerun) – 2019.