Reprezentativa U19 a României continuă pregătirile pentru meciurile din calificările EURO 2024 ce vor avea loc în luna octombrie a acestui an.

În perioada 3-12 septembrie, naționala pregătită de Adrian Dulcea va efectua un stagiu de pregătire unde va juca și două meciuri cu reprezentativa similară a Israelului.

Meciurile se vor desfășura după următorul program:

  • Duminică, 10 septembrie: Israel U19 – România U19 2-1
  • Marți, 12 septembrie: Israel U19 – România U19, ora 11:00

Ambele meciuri pot fi urmărite live pe www.frf.tv!

România a condus la pauză cu 1-0 după golul reușit de Enes Sali în minutul 44, dar a cedat în cele din urmă cu 2-1. Israelienii au egalat mai întâi în minutul 56 după o minge recuperată în preajma careului nostru, golul victoriei fiind marcat în minutul 90+2.

Meciul revanșă va avea loc marți, 12 septembrie, de la ora 11:00 și va putea fi urmărit pe www.frf.tv!

ISRAEL U19 – ROMÂNIA U19 2-1

Au marcat: Distelfeld 56′, Hazan 90+2′ / Enes Sali 44′

ROMÂNIA U19: 1. Răfăilă (12. Frânculescu 66′) – 2. Aioanei (14. Stancovici 79′), 22. Jalade (5. Bădescu 66′), 4. Tudose (13. Duțu 46′), 3. Anișorac (21. Vînău 66′) – 8. Banu (17. Spătaru 56′), 6. Cibi (15. Gogescu 46′), 10. Dulcea (18. Manolache 56′) – 7. Rădulescu (20. Vlăsceanu 66′), 9. Stan (19. Rotund 56′), 16. Sali (11. Cărăușu 56′)

Selecționer: Adrian Dulcea

Lotul convocat pentru această acțiune:

Portari: Adrian Frânculescu (CSA Steaua), Vlad Răfăilă (Dunărea Călărași)

Fundași: Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (Campionii FC Argeș), Robert Jalade (Sevilla FC / Spania), Matteo Duțu (Lazio / Italia), Robert Bădescu (FC Rapid 1923), Ionuț Anișorac (Chindia Târgoviște)

Mijlocași: George Gogescu (FCSB), Fabiano Cibi (CSC Dumbrăvița), Patrick Dulcea (Campionii FC Argeș), Eric Vînău (CSC 1599 Șelimbăr), Luca Banu (Farul Constanța), Victor Stancovici (FC Unirea Dej), Dan Spătaru (Kids Tâmpa Brașov), Luca Manolache (Chindia Târgoviște), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia), Enes Sali (Farul Constanța), Codrin Cărăușu (FC Botoșani), Mihnea Rădulescu (ACS Petrolul 52)

Atacanți: Alexandru Stan (FC Rapid 1923), Raul Rotund (CSC 1599 Șelimbăr)


Reprezentativa U19 va evolua, în perioada 11-17 octombrie, în prima etapă a calificărilor pentru EURO 2024. România face parte din Grupa 10, alături de Cehia, Finlanda și San Marino. Gazda meciurilor va fi Cehia. Primele două clasate din fiecare grupă de calificare, alături de cea mai bună echipă clasată pe locul 3, se califică la Turul de Elită. Turneul final EURO 2024 va avea loc în Irlanda de Nord.