În perioada 15-23 iulie, echipa noastră formată din Cosmin Petrescu (PS4) și Răzvan Puiu (Xbox) se află în cantonament pentru pregătirea participării la FIFA eNations Cup. Turneul final va avea loc în perioada 20-22 august, la Copenhaga.

Cei doi jucători de FIFA s-au reunit la Centrul Național de Fotbal Buftea și vor disputa o serie de meciuri de verificare în vederea participării la FIFA eNations Cup (echivalentul Cupei Mondiale la fotbal). Primele meciuri amicale se vor disputa în data de 15 iulie și vor fi în compania Italiei și Finlandei, adversari calificați și ei la eNations Cup.

Să îi cunoaștem mai bine pe cei doi jucători care ne vor reprezenta în competiția din Danemarca! Vezi VIDEO!

Grupele eNations Cup 

Cele mai bune 24 de naționale de e-fotbal din lume sunt organizate în 4 grupe a câte 6 echipe. După disputarea partidelor, primele locuri din fiecare grupă vor merge în sferturile de finală. Competiția se dispută în FIFA Ultimate Team și se va juca exclusiv la dublu, 2 v 2, pe ambele console, PS4 și Xbox One. Premiile totale ale eNations Cup se ridică la 400.000 de dolari.

România a câștigat grupa de calificare în care le-a întâlnit pe Germania, Cehia, Bulgaria, Irlanda de Nord, Luxemburg și Malta, iar pentru calificarea la eNations Cup, tricolorii noștri aveau nevoie de o victorie împotriva Belgiei, în optimile turneului de calificare. Cu două victorii la același scor, 3-2, Cosmin Petrescu și Răzvan Puiu au reușit să ducă România la Mondialul e-națiunilor.